14 idei de reținut de la sinaxa publică a Părintelui Efrem Vatopedinul
Ziua de miercuri, 25 septembrie, a fost una plină de încărcătură emoțională și spirituală. Starețul Efrem Vatopedinul a oferit un timp prețios, în particular, fiecărui psiholog, psihiatru și neurolog român care a participat, în aceste zile, la întâlnirea de lucru din Grecia, de la Porto Lagos.
Apoi, seara s-a organizat încă o sinaxă - de data aceasta nu doar pentru specialiștii din România, ci una deschisă publicului larg. Așa se face că s-a umplut curtea Mănăstirii de oameni interesați și bucuroși să asculte pe Starețul Efrem, dar și să-i adreseze întrebări.
Temele abordate au fost dintre cele mai diverse, unele strict religioase, altele despre psihologie și suflet, despre păcat în epoca modernă, despre compasiune profesională în relația cu aproapele, despre acceptarea, iertarea și iubirea vrăjmașilor, dar și despre provocările care macină și distrug azi familiile.
În acest context, reținem câteva idei generale pe care le-a atins Părintele Efrem:
Omul nu este numai trup și intelect, ci este și ipostas duhovnicesc. Din păcate, adesea, omul contemporan uită că are suflet nemuritor, nu vrea să aibă comuniune cu Dumnezeu.
Omul nu are numai sentimente, ci și conștiință - pe care știința nu o poate explica. Atunci când face greșeli sau păcate, fără prea mult efort, el are mustrări de conștiință - și-i face foarte bine să vină spre Dumnezeu, prin Taina Sfintei Spovedanii.
Îndemnul „uită!”, consolarea „vei uita” - acesta sunt o utopie. Omul își amintește și lucrurile bune, cu atât mai mult păcatele și greșelile. Sfinții Părinți spun, însă, că e bine să nu ne amintim faptele în mod practic, felul în care au fost săvârșite păcatele, ci doar starea de păcătoșenie.
Omul poate avea multe, poate fi realizat lumește și, cu toate acestea, să nu simtă împlinirea. Omul poate avea și necazuri și supărări și să simtă că nu o poate scoate la capăt. În orice context, avem nevoie de prezența Duhului Sfânt. Scopul vieții e dobândirea Harului Duhului Sfânt, iar pe acesta Îl primim doar dacă Îi arătăm lui Dumnezeu dispoziția inimii noastre.
Vă rog să vă pregătiți, să vă cercetați! Suntem oameni cu toții și facem greșeli. Important e să ne cercetăm, să avem trezvie, să fim sinceri și direcți cu Dumnezeu - așa ne vom duce viața în siguranță.
Pacea nu e absența războiului. Hristos a spus că Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru. De aceea, să intrăm în cămara inimii. Acolo vom avea legătură și comuniune cu Dumnezeu. Iar Dumnezeu ne va da comuniune cu Harul. O picătură de Har poate ajunge pentru întreaga viață!
Păcatul e ceea ce nu e conform cu voia lui Dumnezeu. În esență, temelia păcătoșeniei este iubirea de sine. Vrem să facem doar ceea ce ne e pe plac, în voia proprie. E important să învățăm să ne tăiem voia. Omul care își omoară voia e mai odihnit.
Cu cât mai multă ascultare face omul, cu atât este mai liber. Dumnezeu e ascuns în poruncile Lui. Deci e importantă păzirea poruncilor. Și întâia poruncă e să iubești pe Dumnezeu și să iubești pe aproapele.
Compasiunea și iubirea de aproapele au legătură cu câtă dragoste avem față de Dumnezeu. Se vorbește mult despre dragoste - dar, dacă vorbele nu au consistență, sunt goale. În comunicarea și în lucrul cu aproapele, e nevoie să avem măsură, să facem ce putem, să avem ca temelie iubirea lui Dumnezeu - altfel, e totul lipsit de discernământ.
Cine iubește cu adevărat pe Dumnezeu reușește să-i iubească și pe vrăjmași. Trebuie să iubești pe vrăjmașul tău cum iubești și pe mama ta. Nu e ușor. Dar, cum zice Sfântul Siluan Athonitul, cel care nu-și iubește vrăjmașii nici măcar creștin nu se poate numi.
Cuplurile se mai și ceartă, dar e bine să se împace până la apusul soarelui. Poate cere iertare și cel care nu a greșit sau nu a greșit el primul - dar, pentru asta, e nevoie de multă smerenie. Dacă vezi pe doi că se înțeleg, înseamnă că unul e, cu adevărat, bun.
Astăzi, majoritatea familiilor se destramă mult prea repede. Fiecare cere de la partenerul de viață să fie desăvârșit, în timp ce el însuși nu este. E nevoie să ne răbdăm unul pe altul, în dragostea lui Hristos. Cine dă cu piciorul unei cruci riscă să primească o cruce de două ori mai mare.
Și oamenii duhovnicești au nevoie de psiholog. Trebuie să vorbească cu duhovnicul și, eventual, cei doi - psihologul și duhovnicul - să colaboreze. E de ajuns ca psihologul să aibă temelii bune, sănătoase, să fie el însuși un om duhovnicesc. Căci, atenție!, și psihologii pot face rău dacă lucrează doar după duhul lumii, susținând că nu există suflet.
„Scara” Sfântului Ioan Scărarul este o carte de căpătâi pentru toți creștinii și, cu atât mai mult, ar trebui să fie o lectură obligatorie și o temelie pentru specialiștii din domeniul Psihologiei.
