Momente istorice în cadrul proiectului Hristocentric!
Părintele Efrem Vatopedinul, starețul Mănăstirii Vatoped din Muntele Athos, s-a întâlnit la Iași, în zilele de 9 și 10 noiembrie, cu psihologi, psihoterapeuți, neurologi, medici din întreaga țară.
Părintele Efrem a fost un invitat special și un reper de maxim interes pe agenda Festivalului de Film „Quo Vadis”. În acest context, au fost organizate și întâlnirile Hristocentric. Pe 9 noiembrie, în ziua Sfântului Nectarie, sute de specialiști au participat fizic – dar și online – la conferința „Terapia sufletului”. Cu această ocazie, a fost lansată cartea cu același nume, carte care cuprinde sinaxele desfășurate din 2021 și până în prezent de Starețul Efrem cu psihologi, medici psihiatri și neurologi români. În plus, în contextul întâlnirii și al bunei lucrări, a fost prezentat oficial site-ul proiectului-pilot Hristocentric.
A doua zi, duminică, pe 10 noiembrie, după Sfânta Liturghie, Părintele Efrem a organizat un prânz la care au participat peste o sută de invitați – Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, membri și colaboratori ai board-ului Hristocentric, psihologi, psihoterapeuți, neurologi, maici, familii apropiate sufletului Părintelui Efrem.
Seara a avut loc o întâlnire a board-ului Hristocentric, la care s-au discutat următoarele direcții de lucru pentru împreuna colaborare dintre reprezentanții domeniilor Psihologie și Teologie.
Vă invităm să ne fiți alături, să vă implicați, să vă înscrieți în comunitate și să aflați la timp cele mai importante evenimente pe care le vom organiza!
