„Avem nevoie să ieșim din zona noastră de confort în care, poate, considerăm că felul în care ne trăim credința este o chestiune privată” – în dialog cu Dumitrina Gazzi, psihoterapeut
Interviu cu Dumitrina Gazzi, psiholog clinician, psihoterapeut sistemic de familie și cuplu cu practică privată în Iași.
– Ați participat la întâlnirea de la Iași, de lansare a proiectului Hristocentric. Cum ați simțit acel moment și ce ați gândit la întâlnirea cu specialiștii din întreaga țară?
Am așteptat cu interes conferința „Terapia sufletului”. Urmăream de ceva timp activitatea comunității Hristocentric și participasem la mai multe întâlniri online. Mă așteptam să fie diferită întâlnirea față către față și, într-adevăr, a fost un eveniment de impact. Felul în care Părintele Stareț Efrem Vatopedinul recunoaște lucrarea psihologului în lume și viziunea lui asupra acesteia mă responsabilizează. Am plecat mai întărită în lucrarea pe care o am de făcut cu mine însămi pentru ca Dumnezeu să lucreze și mai mult în ședințele de consiliere sau de psihoterapie. În plus, am cunoscut oameni noi, oameni vii în Hristos și care își lucrează talanții cu multă asumare.
A fost important pentru mine să văd că există mulți specialiști cu o viață duhovnicească bogată, care se apropie de clientul din cabinet având conștiința faptului că Dumnezeu îngăduie ca omul să ajungă la noi și are o lucrare cu acea persoană prin noi. Responsabilitatea este mai mare, iar munca emoțională și lucrarea duhovnicească cu sine sunt și ele mai solicitante.
A fost important să ne vedem, să conștientizăm că nu suntem singurii cu această viziune asupra actului psihoterapeutic și a lucrării cu oamenii. Avem nevoie să ne cunoaștem, avem nevoie să ieșim din zona noastră de confort în care, poate, considerăm că felul în care ne trăim credința este o chestiune privată. Avem nevoie să împărtășim mai mult, să colaborăm mai mult, să avem mai multe ocazii de creștere împreună atât în plan profesional, cât și duhovnicesc. Faptul că am văzut că în lume există atât de mulți psihologi ortodocși practicanți îmi dă speranță că vom putea deveni o comunitate vie, o comunitate care să facă diferența în domeniul nostru.
– De ce este nevoie de această împreună lucrare între psihologie, psihiatrie și teologie?
Omul este trup și suflet. De aceea, a-l aborda altfel decât holistic este mai puțin eficient. Constat adesea, în cabinet, că atunci când clientul are și o viață duhovnicească, se spovedește și se împărtășește, caută să își asume viața în Biserică și o relație vie, autentică cu Dumnezeu, schimbările apar mult mai repede și se mențin mai ușor.
– Care sunt nevoile dumneavoastră, ca specialist, și cum poate fi de folos comunitatea Hristocentric în acest context?
Personal, simt nevoia să particip la mai multe manifestări de genul celei în care a fost invitat Părintele Efrem. În care Biserica să valideze și să susțină activitatea psihologului creștin, nevoia și importanța lucrării acestuia în rândul credincioșilor. Cred că întâlnirea cu alți specialiști – psihologi, psihiatri, medici, teologi și duhovnici, fiecare având o experiență bogată în lucrarea cu oamenii –, este o sursă de inspirație și motivație. Abordarea holistică ne lărgește perspectiva asupra terapiei și ne face mai conștienți de propriile limite și de complementaritatea intervențiilor noastre.
Hristocentric ar putea oferi oportunități de conectare cu alți specialiști, de formare continuă și chiar de intervizare interdisciplinară. Totodată, prin activitățile din proiectele comunității se poate îmbunătăți imaginea psihologiei în rândul publicului larg, al clericilor și al monahilor. Și, nu în ultimul rând, o astfel de comunitate poate deveni un sprijin pentru cei care doresc să-și practice profesia într-un mod compatibil cu propriile convingeri spirituale și care să respecte valorile creștine și libertatea de conștiință a specialistului.
– Sunteți implicată în viața Bisericii și cunoașteți mulți oameni credincioși, practicanți. Cum îi simțiți? Apelează cu încredere la psihologi sau la ideea de psihoterapie?
Așa cum știm, atitudinile față de psihologie și psihoterapie variază foarte mult, în funcție de convingerile personale ale oamenilor, de nivelul de educație, de intensitatea suferinței emoționale și, nu în ultimul rând, de accesibilitatea acestor servicii. Practicanți sau nu, unii oameni încă nu fac diferența între psihiatru, psiholog și psihoterapeut și au multe rețineri în a apela la ajutorul unui specialist în momentele de criză sau atunci când au nevoie de sprijin pentru a face și a menține schimbări importante în viața lor.
Pentru unii, ședințele de psihoterapie în cadrul unui cabinet privat sunt costisitoare. Iar dacă nu sunt obișnuiți să fie atenți la nevoile lor emoționale, nici nu le văd folosul. Alți oameni apelează cu prea mare ușurință la pseudospecialiști. Aceștia sunt absolvenți ai unor cursuri de câteva luni, se autointitulează terapeuți, se promovează eficient cu ajutorul unor specialiști în marketing și promit schimbări rapide, miraculoase, la prețuri pe măsură.
Multe persoane sunt încă reticente să apeleze la psihologi sau psihoterapeuți din frica de stigmatizare. De exemplu: „Dacă merg la psiholog, înseamnă că sunt nebun/ nebună”, „A cere ajutor este un semn de slăbiciune”, „Dacă mă vulnerabilizez, voi fi judecat, respins”.
Alte persoane au percepția greșită că psihologia și teologia ar fi incompatibile, altele se culpabilizează că nu reușesc să-și rezolve problemele exclusiv prin post, rugăciune sau spovedanie. Alți oameni recunosc beneficiile psihoterapiei, dar apelează la ea doar în cazuri extreme, cum ar fi o depresie severă sau tulburări de anxietate. Însă, chiar și atunci se poate să meargă la terapie cu rezerve sau pentru că au fost încurajați de cineva apropiat.
– Ce i-ar ajuta pe credincioși să aibă o mai mare deschidere către psihologie și către specialiști?
Observăm cum, în comunitățile în care preoții au o deschidere către psihoterapie, credincioșii sunt mult mai încrezători să acceseze astfel de servicii. Dacă preotul, de exemplu, recomandă unui enoriaș să caute ajutor specializat, acesta va fi mai dispus să facă pasul spre terapie. E important să amintim și faptul că din ce în ce mai mulți preoți urmează formări în psihoterapie, conștienți fiind că, în felul acesta, au posibilitatea să practice o abordare holistică. Preoții pot avea un rol esențial în reducerea prejudecăților, explicând enoriașilor că sănătatea mintală este la fel de importantă ca cea fizică.
Un mesaj precum: „Dumnezeu lucrează și prin medici, psihologi și terapeuți” venit din partea preoților poate fi extrem de puternic pentru credincioși. Psihologii și preoții ar putea colabora. De exemplu, preotul poate ghida duhovnicește, iar psihologul poate aborda trauma, anxietatea sau depresia.
– Concret, cum credeți că poate veni în ajutorul celor aflați în nevoie această împreună lucrare a specialiștilor Hristocentric?
Proiectul Hristocentric reprezintă o oportunitate de a duce către preoți și duhovnici practicile medicale, psihiatrice, respectiv psihoterapeutice, astfel încât aceștia să poată discerne specificul fiecărei specializări și să facă recomandările potrivite oamenilor care le cer îndrumare în acest sens. De asemenea, consider că este mare nevoie ca preoții înșiși să conștientizeze că pot primi sprijin de la specialiști pentru a preveni și gestiona stresul, burnout-ul sau provocările care pot apărea în viața de cuplu sau în cea de familie.
În sfârșit, oamenii pot găsi în această comunitate specialiști cu care împărtășesc aceleași valori și către care pot veni și cu latura lor duhovnicească fără teama că ar putea fi etichetați greșit sau judecați pentru ea.
