„În sfârșit, nu mai vorbim de tabere diferite, ci despre un spațiu al conlucrării” – în dialog cu Daniel Fusărea, psiholog, terapeut și coach
Interviu cu Daniel Fusărea, psiholog, terapeut și coach cu 30 de ani de practică în domeniul privat. Acesta a creat în anul 2000, alături de Corina Fusărea, Centrul pentru dezvoltare personală și coaching „Măiastra”, prima școală de coaching din România.
– Ați mărturisit dintotdeauna că trăim și ne vindecăm numai cu Dumnezeu și cu iubire. În acest context, cum vi se pare proiectul Hristocentric în acest moment, în România, în calitatea dvs. de psiholog și de coach?
Dacă Dumnezeu este Sursa Vieții, cum ar putea fi altfel? De asemenea, când vorbim despre Dumnezeu, înțelegem iubire. Din perspectivă creștină, vindecarea implică restaurarea profundă a ființei umane în Hristos. „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața și fără Mine nu puteți face nimic” – acesta este temeiul pe care ne așezăm existența și, implicit, ne tămăduim sufletul. Ontologic vorbind, fiecare dintre noi are nevoie de tămăduire, o tămăduire care poate fi înțeleasă în mai multe feluri, atât în ordine teologică, cât și psihologică și medicală. Astfel, într-o perspectivă integratoare, holistică, putem vorbi despre o medicină creștină, o psihoterapie creștină și, de ce nu, despre un coaching creștin. Într-un asemenea context, terapeutul sau specialistul în relațiile de ajutor, în sens larg, devine, în mod fundamental, un ucenic al lui Hristos.
Referitor la proiectul pe care îl evocați, aș face trimitere tot la un cuvânt al Mântuitorului: „Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”. Cred că, dacă vom înțelege așa lucrurile, proiectul va putea să se dezvolte și să-și împlinească vocația.
– Auzim din ce în ce mai des denumirea de „coaching”, respectiv „coach”. Care este specificul acestui demers și ce îl deosebește de alte abordări, cum ar fi psihoterapia?
Aș dori să încep cu o observație pe care am avut ocazia să o fac pe parcursul celor peste 30 de ani de activitate în domeniul profesiunilor de ajutor. În mod tradițional, psihoterapia reprezintă o intervenție care oferă suport acelor persoane aflate într-o stare de suferință psihologică: tulburări de anxietate, stări depresive, dependențe. Vorbim, în acest context, de existența unui tablou clinic. În terapie, procesul este orientat, preponderent, asupra problemelor care izvorăsc din trecut și, de asemenea, pe vindecare și redobândirea unei bune funcționalități în viața cotidiană. În acest context, terapeutul este un expert care tratează pacienți, furnizează vindecare și precizează cadrul mai general pentru o bună stare de sănătate emoțională.
Ce am putut să constat în decursul timpului este că foarte multe persoane care solicită serviciile unui cabinet psihologic se află în afara unei tulburări severe. Mulți dintre cei care solicită acompaniere se află într-o tranziție de viață și au nevoie să se cunoască, să-și descopere resursele profunde și, efectiv, să intre într-un proces de individuare care să le ofere împlinire. Astăzi sunt din ce în ce mai mulți cei care solicită acompaniere, dar fără să sufere de o patologie explicită. Aceste persoane au, mai degrabă, nevoie de cineva care să le ofere încredere și să îi susțină într-un proces de dezvoltare personală care implică obiective de viață la măsura potențialului pe care îl au. Deși o asemenea problematică poate fi abordată și într-un cadru de terapie, se apelează din ce în ce mai mult la un tip de proces cu o istorie mai recentă, care se numește coaching. Coaching-ul este o nouă profesiune care ne oferă instrumentele și cadrul pentru a obține rezultate mai bune în viața și în activitățile noastre.
– Deși există, practic, dintotdeauna, a devenit acum o necesitate explicită.
Exact. Vocația coaching-ului este să ghideze persoanele, astfel încât acestea să-și depășească blocajele, să-și activeze resursele și să-și atingă obiectivele care răspund unor nevoi profunde. Prin coaching acompaniem schimbarea, luând în considerare ființa umană în complexitatea ei. Cadrul de coaching oferă acceptare și ascultare depline, astfel încât să ne putem contura clar problemele și să le găsim rezolvări viabile. Coaching-ul ne învață cum să ne schimbăm modul obișnuit de gândire pentru a deveni congruenți cu nevoile noastre profunde, cu resursele noastre și cu obiectivele semnificative care ne aduc împlinire.
Această metaprofesie ne acompaniază în alegerea carierei, ameliorarea comunicării, îmbunătățirea relației cu anturajul, gestionarea tranzițiilor de viață, formarea abilităților care promovează sănătatea, reconfigurarea existenței în funcție de evoluția motivațiilor și a valorilor, procesele care implică reconfigurarea sensului și multe altele. Coach-ul este încredințat de potențialul persoanei acompaniate și de faptul că aceasta deține resursele de care are nevoie pentru a-și atinge obiectivele. El știe că în interiorul ghindei este ascuns un stejar.
– Există posibilitatea de a exersa coaching-ul într-un cadru creștin?
În măsura în care putem vorbi despre o medicină creștină, despre psihologie și psihoterapie creștină, ortodoxă, atunci putem vorbi și despre un coaching creștin. Pentru un creștin al tradiției, modelul Hristocentric poate cuprinde și procesul de coaching. Evident, un asemenea cadru de coaching are un anumit specific care, în esență, poate fi regăsit și în psihoterapia creștin ortodoxă.
În procesul de coaching, persoanele sunt acompaniate să ajungă dintr-un punct A, unde se află acum, în punctul B, unde își doresc să fie. În coaching-ul creștin, însă, persoana depășește sensurile relative ale existenței și este acompaniată astfel încât să-L integreze pe Dumnezeu ca reper fundamental al vieții. Astfel, persoana va putea să facă acele schimbări care susțin binele și viața într-o împreună-lucrare cu Dumnezeu. Lucrarea în coaching-ul creștin implică viziunea Bisericii asupra lumii. Evident, într-un context ortodox, sunt considerate și fundamentele dogmatice ale acesteia. În credința noastră, omul este creat după chipul lui Dumnezeu și nu este produsul unui hazard cosmic. De asemenea, știm că ne aflăm în păcat de la căderea protopărinților dar, în același timp, avem șansa unei răscumpărări prin întruparea și jertfa Mântuitorului care devine, astfel, Reperul lucrării noastre. Ne raportăm permanent la cuvântul Lui.
– „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.”
Prin urmare, pentru un coach creștin, Dumnezeu – și nu simpla inteligență omenească, autonomă – stă la baza oricărei lucrări personale. În acest context, sunt foarte potrivite cuvintele gânditorului creștin Petre Țuțea: „Dacă adevărul nu este revelat, intelectul e neputincios. El poate să-l primească, nu poate să-l caute și să-l determine. Omul autonom, oricât ar explora el viața și universul, nu are acces la adevăr fără revelație, fiindcă se împiedică de Adevărul unic, Principiul unic al tuturor lucrurilor, care e Dumnezeu. Fără Dumnezeu, fără credință, omul devine un animal rațional, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri”.
Un aspect foarte important pentru coaching-ul creștin, dar și pentru psihoterapia creștină, în general, ar fi următorul: deși ne folosim de tehnici generale care vin dinspre abordările seculare, coach-ul și terapeutul se roagă pentru clienții lor. Rugăciunea către Mântuitorul, Maica Domnului și sfinți face parte integrantă din specificul acestei abordări. Nu în ultimul rând, aș preciza respectul fundamental pentru libertatea clientului de a alege cum să-și construiască viața. Să nu uităm că Mântuitorul nu a forțat pe nimeni să se schimbe.
– De ce este nevoie ca psihologia și teologia să conlucreze?
Aud din ce în ce mai des sintagma „împreună-lucrare” pe care o propun și eu de peste 20 de ani. Încet, dar sigur, începe să devină un truism, iar acesta este cel mai bun lucru. În sfârșit, nu mai vorbim de tabere diferite, ci despre un spațiu al conlucrării. Este important să descoperim numitorii comuni ai acestei împreună-lucrări. Viața se desfășoară în mod fundamental în trei cadre: social / dinamică de socialitate, cuplu / familie și universul personal / spiritual. Pentru o viață echilibrată și împlinită, avem nevoie să găsim răspunsuri adecvate exigențelor fiecărui cadru. Dimensiunea spirituală răspunde unei nevoi fundamentale de sens, iar acest Sens ultim, dincolo de relativ, este Dumnezeu. În ultima instanță, scopul vieții este relația noastră cu El și dobândirea Duhului Sfânt, așa cum spunem în Ortodoxie. Din acest punct de vedere, și teologia ortodoxă și psihologia fundamentată creștin ortodoxă au aceleași mize.
Un teolog, un preot sau un terapeut, coach creștin sunt ucenici ai lui Hristos care pot ajuta oamenii să-și identifice conflictele majore, nevoile, și să-și depășească suferințele. Acest lucru are la bază o antropologie întemeiată pe Adevăr. În fond, orice terapie autentică, orice proces de creștere și dezvoltare personală nu poate fi decât o lucrare a adevărului. Pe de altă parte, trebuie spus că orice tămăduire profundă a omului se produce în Biserică, iar în acest loc pot fi implicați preoți, medici, psihologi, psihoterapeuți, coachi. Mai specific, un laitmotiv ar trebui să devină la nivel operațional colaborarea dintre preot și psiholog, coach. Sunt din ce în ce mai multe persoane care vin la un cabinet de psihoterapie, de coaching, în urma recomandării unui duhovnic, dar există și situația în care cineva ajunge în Biserică în urma colaborării cu un psiholog. Am avut șansa să lucrez cu ambele categorii. În felul acesta, un cabinet laic a devenit poarta de intrare în Biserică pentru multe persoane aflate în căutarea Sensului.
– Care credeți că sunt nevoile concrete pe care Hristocentric le-ar putea acoperi, în tot acest context?
În privința proiectului Hristocentric, acesta are menirea să aducă la un loc oamenii cu o viziune comună asupra vieții, vindecării și dezvoltării. Mai mult decât atât, este important să creeze acele condiții pentru ca membrii săi să aibă oportunități de antrenament, astfel încât să se dezvolte atât personal, cât și profesional. Existența unor grupuri de întâlnire în diverse regiuni ale țării în care să se discute cazuri aflate în lucru, dar și problematica personală, ar fi un demers excelent. Da, cred că cel mai important demers ar fi legat de lucrarea noastră personală.
Iată ce ne învață Mitropolitul Bartolomeu: „Măsoară-te întâi pe tine înainte de a începe să îi măsori pe ceilalți și să îți dai seama de adevăratele tale dimensiuni. Important este să-ți curățești gândurile. Ne spun Sfinții Părinți, inclusiv Ioan Scărarul: «Cele mai multe păcate sunt precedate de gândul păcătos. Așa se infiltrează în trup păcatele mai mari sau mai mici, pentru că ele și-au făcut cuib mai întâi în gând».
Așadar, primul mare efort al acestui exercițiu duhovnicesc este acela de a-ți purifica gândurile, de a înlătura încetul cu încetul tot ce îți poate fi vătămător, ceea ce te îndeamnă la rău sau ceea ce te îndeamnă la orice fel de păcat. Odată purificate gândurile, atunci începe și purificarea trupului, pentru că gândul este stăpânul trupului și nu invers. Gândul ține de partea spirituală a omului”. Evident, din această lucrare vor face parte toate cele pe care un creștin practicant le lucrează pentru tămăduirea și mântuirea sa: Sfintele Taine, postul, rugăciunea, lecturile duhovnicești, participarea la sfintele slujbe.
– Ați participat la Porto Lagos, în toamna lui 2024, la întâlnirea dintre specialiștii români cu părintele stareț Efrem Vatopedinul, dar și la Iași la conferința „Terapia sufletului”. Ce v-a rămas în suflet și în minte?
Chiar dacă pare o vorbă mare, întâlnirea cu Părintele Efrem a fost o întâlnire sub pecetea Harului Duhului Sfânt. Deși au mai fost câteva experiențe anterioare cu Părintele, aceasta a fost cea mai semnificativă. Acum am avut șansa să văd măsura duhovnicească înaltă pe care o are acest om al lui Dumnezeu. În decursul anilor, am avut binecuvântarea să cunosc câțiva Părinți cu viață sfântă, iar Starețul Efrem se află printre ei.
Cred că cel mai important lucru pe care l-am înțeles este că lucrarea noastră personală și de specialiști aflați în lume nu trebuie să fie cu nimic mai prejos decât aceea a unui om retras din lume, care viețuiește într-o mănăstire. Am perceput acest lucru ca pe o dovadă extraordinară de generozitate, după cum este și chemarea Mântuitorului: „Drept aceea, fiți voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel Ceresc desăvârșit este”.
În loc de final, v-aș ruga să adresați un gând colegilor din cadrul Hristocentric.
Vreau să mulțumesc colegilor pentru bucuria pe care o am, de a cunoaște oameni care au ales să se dăruiască cu sinceritate unei lucrări spirituale profunde. Este o binecuvântare faptul că putem fi laolaltă într-o lucrare întemeiată pe credință, iubire și speranță.
