„Psihologia lucrează pe orizontală, iar practica duhovnicească lucrează pe verticală” – în dialog cu Mihaela Postelnicu, psihoterapeut
Interviu cu Mihaela Postelnicu, psihoterapeut specializat în terapie cognitiv-comportamentală.
– Spuneți-ne, din prisma specialistului, în ce măsură considerați că este util să existe, să crească și să se dezvolte proiectul Hristocentric?
Caut de multă vreme un astfel de proiect la care să mă alătur. Când am pornit conștient pe calea propriei cunoașteri și îmbunătățiri prin intermediul studiului psihologiei, acum 15 ani, nu eram practicantă în cele duhovnicești. Mintea și sufletul erau într-o căutare permanentă de a înțelege, a da sens lucrurilor, de a-mi găsi drumul și pacea interioară. Mintea a început să caute prin ezoterism, filosofie, apoi prin calea științifică, a psihologiei, în cadrul instituțiilor educaționale laice. Am învățat și asimilat cu mult și real folos aspecte legate de buna funcționare a diadei corp-minte atât pentru mine, ca persoană, cât și pentru cei care vin către mine pentru împreuna-lucrare. Sensul, bucuria și pacea le-am găsit, însă, doar când am început să degust din Harul lui Dumnezeu. Atunci când am început să fiu conștientă că acest Har există și este necesar, ca în orice relație, să intru în legătură cu El. Și, ca în orice relație trainică, este nevoie de timp și constanță în a da și a primi, pentru a căpăta încredere, credință, bucurie, pace și acea împreună-lucrare.
Consider că acest proiect, Hristocentric, este de inspirație divină, prin insuflarea și susținerea Părintelui Stareț Efrem Vatopedinul. Este un strigăt comun al sufletului nostru și o chemare către Cale, Adevăr și Viață. Dovada este numărul din ce în ce mai mare al celor care aderă – acum majoritar specialiști în domenii conexe și al preoților duhovnici. Utilitatea, creșterea și dezvoltarea acestui proiect care are la bază conlucrarea medic-psiholog-duhovnic este, din punctul meu de vedere, vitală pentru supraviețuirea și viețuirea noastră ca ființe spiritual-umane. Ceea ce actualmente numim „latura, dimensiunea spirituală”, eu o trăiesc așa cum percep nevoia de aer.
Aerul, oxigenul, este peste tot și în toate, este primul element vital de supraviețuire și de creștere, fără el nu suntem. La fel și în ceea ce privește nevoia de credință. Nu este o altă latură, o altă dimensiune, ceva separat, în exteriorul nostru, de care să ne putem delimita. Este însăși creuzetul, baza de susținere în care toate celelalte există. Chiar și dacă, din diverse pricini, Îl negăm, Îl renegăm pe Dumnezeu, tot în El suntem. Desigur, pentru că mintea operează și cu categorisiri, înțelegem și nevoia de a încadra conceptual. Însă, fără practică experiențială, rămâne o formă fără fond.
– Cum simțiți apropierea dintre psihologie și teologie?
În școlile de formare profesională, un profesor a făcut o afirmație care nu are tăgadă: „Știți că, de fapt, psihologia are ca mamă filosofia și ca bunică, religia”. Folosesc un termen din lucrul psihoterapeutic: este, deci, o legătură transgenerațională. Să ne renegăm propriile rădăcini spirituale din care, practic, ne vine însăși seva vieții, prin învățăturile de credință și practicile ei sanogene, ne lasă vulnerabili, lipsiți de sens și direcție. Psihologia lucrează pe orizontală, iar practica duhovnicească lucrează pe verticală.
La intersecția celor două axe se află omul care „își duce crucea”. Iar crucea poate deveni mai ușoară și îi putem da sens doar dacă ne dăm voie să ne vedem ca ființă în cel mai din centru punct al ei, în care cele două se contopesc și nu pot exista una fără cealaltă. Cele două axe reprezintă ființa umană ca ființă psihosomatică și spirituală și fac imperios necesară conlucrarea medic-psiholog-duhovnic.
– Care sunt nevoile profesionale pe care Hristocentric le-ar putea împlini, în ceea ce vă privește?
Pentru că lucrez ca psihoterapeut practicant – individ, cuplu, familie, copil –, mă interesează în mod special aplicabilitatea, integrarea practicii duhovnicești în lucrul cu problematicile actuale ale omului. Respectiv, dezvoltarea unui cadru metodologic, a unor modele de intervenție în ceea ce privește integrarea practicii duhovnicești în procesul psihoterapeutic, ghiduri practice, întâlniri de intercunoaștere și intervizări cu colegii practicanți și cu preoții duhovnici, programe de catehizare, pentru a dezvolta o viziune integrativă, unitară.
– Cât de utile vă sunt, până în prezent, cursurile duhovnicești la care participați lunar, dar și interviurile de acest tip, săptămânale, în care aflați și părerile altor colegi specialiști?
Aștept de fiecare dată cu mare nevoie, deschidere, curiozitate și recunoștință aceste întâlniri și autodezvăluiri ale colegilor. Consider că aderarea la acest grup este o mărturisire intrinsecă a fiecăruia față de valorile și practicile creștin-ortodoxe. Mă număr printre cei cu dinți de lapte într-ale consistenței aplicării practicilor duhovnicești, dar îmi doresc să cresc. Iar acest context, această comunitate este binecuvântată cu toate resursele ca să putem crește și să fim împreună pe Cale.
– Cum credeți că se pot reflecta mai bine înțelegerea și cunoștințele dobândite în cadrul Hristocentric, pentru ca beneficiarii – pacienții, credincioșii – să aibă mai mult câștig spre vindecarea minții, trupului și a sufletului?
Se spune, și consider adevărat pentru mine, că îi putem conduce pe ceilalți până în locul în care noi am ajuns. Din punct de vedere ontologic, fiecare dintre noi simțim lăuntric să parcurgem drumul îmbunătățirii de sine până chiar la sfințenie. Sfinții, care au fost și ei oameni ca noi, ne stau mărturie și încurajare că putem ajunge fiecare dintre noi să vedem Lumina cea adevărată. Suntem generații deprivate de cunoaștere experiențială atât la nivel mental-emoțional, cât și spiritual.
Schimbarea aceasta de raportare internă de la antropocentrism la Hristocentrism mi-a clarificat și mi-a îndreptat direcția în ceea ce privește lucrul cu mine ca persoană, cât și cu cei care vin către mine pentru împreună-lucrare. Am putut observa în nenumărate cazuri că, acolo unde persoanele au deschidere spre reperele duhovnicești sau sunt deja practicante, reziliența, potențialul de îmbunătățire și dezvoltare pe toate planurile vieții au o susținere mult mai solidă și se statornicesc într-o stare de bine mult mai constantă.
– Ați fost la Iași, la conferința „Terapia sufletului”, și l-ați cunoscut pe Părintele Stareț Efrem Vatopedinul. Ce cuvinte ale Părintelui v-au rămas la inimă și considerați că le puteți aplica, pentru o mai bună comunicare cu pacienții?
„Terapia cuvântului ne duce doar până în poarta Raiului.” Am înțeles de aici că munca noastră ca psihologi este cea de simpli – dar nu simpliști! – „măturători” pe calea Adevărului. Desigur că este o misiune cu multă însemnătate, dar nu este nici adevărat, nici de folos să promitem cuiva vindecarea. A fi conștienți pe deplin că însăși această misiune o facem tot prin și cu ajutorul Harului lui Dumnezeu este o dovadă de recunoaștere, cu înțelepciune și smerenie, că ceea ce vindecă este Harul lui Dumnezeu care ne este dăruit cu infinită Iubire, în mod paradoxal, mai ales atunci când noi credem că îl merităm cel mai puțin sau chiar deloc.
– În loc de final, vă rog să transmiteți un gând pentru colegii specialiști și pentru pacienți.
În predica din duminica aceasta, Părintele ne-a reamintit faptul că cel mai lung drum pe care îl are de parcurs omul dintotdeauna și, mai cu seamă, omul contemporan, este cel de la minte la inimă. Deci, ca specialiști în lucrul cu suferințele oamenilor, e bine să fim conștienți că cea mai importantă nevoie și responsabilitate a noastră este aceea de a ne îngriji, în primul rând, de mintea și de sufletul nostru, pentru că acestea reprezintă chiar instrumentarul cu care „operăm”. Să fim împreună activi în demersul acesta, să ne încredințăm Domnului, să ne susținem și să ne împreună-bucurăm de traseu. Iar clienții, pacienții, beneficiarii care își doresc sau își trăiesc viața în acord cu valorile creștin-ortodoxe să apeleze cu încredere la serviciile specialiștilor din cadrul acestei comunități. „Căci cu noi este Dumnezeu, înțelegeți, neamuri, și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu.”
