Hristocentric, „un dialog necesar și de mult timp așteptat între specialiștii sănătății mintale și cei ai desăvârșirii duhovnicești” – interviu cu părintele Athanasie Ulea, medic psihiatru și preot
Ieromonahul Athanasie Ulea este medic psihiatru și preot în München, membru al board-ului Hristocentric.
Cât de important este astăzi un proiect precum Hristocentric, care să aducă împreună psihologii și teologii?
Cred că un proiect precum Hristocentric este esențial în contextul actual. Spre deosebire de secolele trecute, când o singură persoană putea dobândi o cunoaștere enciclopedică a epocii sale, astăzi asistăm la o fragmentare a cunoștințelor și la o nevoie tot mai mare de supraspecializare. Deși acest fenomen aduce numeroase avantaje, el vine și cu riscul pierderii unei viziuni de ansamblu asupra omului și a realității. Tocmai de aceea, este crucial ca specialiștii din domenii diferite să colaboreze și să își îmbogățească perspectiva prin cunoașterea celorlalte discipline, mai ales când vine vorba de sănătatea umană.
Proiectul Hristocentric este o stradă cu dublu sens: se creează un dialog necesar și de mult timp așteptat între specialiștii sănătății mintale și cei ai desăvârșirii duhovnicești. Psihiatri, psihologi și profesioniști ai sănătății mintale, în general, sunt chemați să înțeleagă dimensiunea mai profundă, duhovnicească a sufletului. În același timp, preoții pot beneficia de cunoașterea științifică a psihoterapiei, descoperind metode de vindecare a sufletului care nu sunt neapărat dependente de credință, dar care pot completa și susține lucrarea pastorală.
Așa cum Sfinții Părinți extrăgeau din filosofia vremii lor elementele sănătoase și valoroase pentru viața duhovnicească, la fel și Biserica de astăzi trebuie să folosească descoperirile psihologice moderne atât pentru a confirma adevărurile deja existente în Tradiție, cât și pentru a îmbogăți înțelegerea omului și a modului în care el poate fi vindecat în integralitatea sa. Hristocentric nu este doar o punte între știință și credință, ci și o cale spre o înțelegere mai profundă și mai completă a persoanei umane, spre vindecarea holistică a ei.
Sunteți implicat, alături de Diana Parizianu, în programul cursurilor de formare duhovnicească pentru specialiști. Ce nevoie principală au psihologii, psihoterapeuții, psihiatrii, neurologii creștini din România în raport cu o astfel de formare?
Cred că este important ca profesioniștii în sănătatea mintală să înțeleagă limbajul duhovnicesc care, pe de o parte, deși poate folosi uneori termeni comuni – aceștia pot avea un înțeles diferit în practica bisericească. Pe de altă parte, anumite expresii tehnice, care astăzi sunt mai puțin cunoscute, descriu de fapt aceleași realități psihologice ale omului. Această cunoaștere și clarificare a sensurilor este esențială pentru un dialog autentic între teologie și științele sufletului.
Este esențial ca credința să nu mai fie percepută ca un „opium al popoarelor” sau mijloc de îndoctrinare, ca o formă de opresiune, manipulare sau ca un simplu mecanism psihologic, ci un element profund și definitoriu al ființei umane, o sursă autentică de eliberare și comuniune curată atât cu Dumnezeu, cât și cu ceilalți oameni. Deși cei care prezintă nu au neapărat o formare psihologică, specialiștii în sănătate mintală sunt chemați să recunoască elementele sanogene și salutogene din duhovnicie pe care să le integreze și să le valorifice în practica lor psihoterapeutică.
Cum vedeți rolul duhovnicului în viața unui specialist din domeniul sănătății mintale?
Așa cum spunea Carl Gustav Jung, nimeni nu poate călăuzi pe altcineva pe un drum pe care el însuși nu l-a străbătut. Cei care doresc să contribuie la însănătoșirea sufletului trebuie să aibă o cunoaștere de sine profundă, să se cunoască mai întâi pe ei înșiși în mod autentic. De aceea, este esențial ca psihoterapeutul și psihiatrul să aibă un duhovnic care să îi călăuzească duhovnicește, ajutându-i să se vindece, la rândul lor, pentru ca, apoi, să poată fi un sprijin real în luminarea celorlalți.
Este importantă diferențierea clară între rolul psihoterapeutului și cel al duhovnicului. Care sunt semnele care indică necesitatea de a direcționa o persoană de la un domeniu la celălalt?
În formarea mea medicală, unul dintre primele lucruri pe care le-am învățat în practică a fost necesitatea de a decide de la bun început dacă patologia pacientului se încadrează în sfera mea de responsabilitate sau dacă ar fi mai bine tratată de un alt specialist. Această triere este esențială pentru a oferi pacientului cea mai bună îngrijire posibilă.
În același mod, atât duhovnicul, cât și psihoterapeutul trebuie să își cunoască foarte bine aria de competență, astfel încât să îndrume persoana către specialistul adecvat. Aceasta nu înseamnă că eu nu mai sunt responsabil pentru cel pe care îl îndrum ci, dimpotrivă, continui să îmi asum rolul în vindecarea lui în domeniul meu de expertiză, respectând în același timp libertatea celuilalt specialist de a acționa în propria sa arie de competență.
Strict pentru duhovnici, acum: cum pot să-și dea seama că o persoană are nevoie mai degrabă de ajutor psihologic decât exclusiv de sprijin spiritual?
Aproape în spatele fiecărei probleme umane, inclusiv al bolii, se află o problemă duhovnicească, un păcat care trebuie conștientizat și rezolvat. De aceea, duhovnicul este prima persoană care îl ajută pe om să își conștientizeze păcatele și să lucreze la vindecarea lor. Pe de altă parte, atunci când păcatul devine atât de grav încât se manifestă și la nivel psihic sau trupesc – de exemplu, dacă cineva mănâncă necontrolat și ajunge să dezvolte o afecțiune digestivă sau o altă boală somatică –, atunci, pe lângă lupta duhovnicească împotriva patimii, omul trebuie să meargă și la un medic internist sau chiar la un chirurg pentru a-și trata boala.
În mod similar, dacă cineva trebuie să lupte împotriva mândriei ca patimă, dar suferă de o lipsă patologică de vinovăție, de o mândrie exagerată ori de o tristețe și o frică ce depășesc limitele unui păcat obișnuit, atunci este necesar și ajutorul unui psiholog sau psihiatru.
Cum ar putea psihologia contemporană să beneficieze de înțelepciunea Sfinților Părinți, fără a cădea în pseudoștiință sau dogmatism?
Psihologia contemporană poate beneficia de înțelepciunea Sfinților Părinți așa cum, de fapt, poate beneficia fiecare om. Așa cum Părinții Bisericii au extras lucrurile folositoare din înțelepciunea lumii acesteia, la fel și noi trebuie să ne folosim de Tradiția Bisericii în mod creativ. Nu idolatrizăm Sfinții Părinți și nu sclerozăm învățătura Bisericii într-un tradiționalism propagandist imuabil, ci o înțelegem ca pe un program de viață, ca pe o spiritualitate dinamică, capabilă să răspundă provocărilor fiecărei epoci.
Înțelegerea duhului Sfinților Părinți ar ajuta psihologia să înțeleagă deplin profunzimile ființei umane. Psihologia contemporană poate, așadar, să beneficieze de înțelepciunea Sfinților Părinți care transcende determinismele sociale și istorice, depășind limitările acestei lumi.
Care ar fi primul pas pentru un specialist care dorește să se apropie de perspectiva creștină asupra psihologiei, dar nu știe de unde să înceapă?
Pentru ca un specialist să se apropie de perspectiva creștin-ortodoxă asupra psihologiei, el trebuie mai întâi să înceapă cu sine însuși, așa cum am menționat deja. Să caute viața autentică în Biserică, să își formeze o legătură vie cu un duhovnic care să-l călăuzească duhovnicește și, în același timp, să se dezvolte profesional.
În paralel, ar trebui să se implice într-o formare profesională continuă, participând la programe și întâlniri interdisciplinare, cum sunt cele organizate în cadrul proiectului Hristocentric, care aduc în prim plan puntea dintre psihologie și duhovnicie. Astfel, specialistul va învăța cum să integreze cunoștințele psihologice moderne cu învățăturile tradiționale ale Bisericii, având în vedere că acestea nu se află în contradicție, ci se completează reciproc. Prin acest proces integrativ, specialistul poate ajunge să înțeleagă și să aplice principiile creștine în practica psihologică, ajutându-i pe cei care suferă nu doar dintr-o perspectivă psihologică, ci și dintr-o perspectivă duhovnicească, vindecându-i în întregul lor: trup, minte și suflet.
