Din suflet pentru suflet: conferința de lansare a Fundației Hristocentric în mijlocul comunității

Pe 21 noiembrie 2026, de la ora 17:00, comunitatea Hristocentric se reunește la București, cu prilejul conferinței de lansare a Fundației Hristocentric. Întâlnirea marchează începutul unei noi etape pentru o lucrare construită în timp, prin dialogul și împreună-lucrarea dintre specialiștii în sănătate mintală și preoții duhovnici.

Evenimentul, intitulat „Din suflet pentru suflet”, îi va avea ca invitați pe prof. univ. dr. Adrian Opre, pr. prof. univ. dr. Constantin Coman și Ciprian-Vasile Olinici, secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Culte. Alături de aceștia, membrii comunității vor avea prilejul să se revadă, să împărtășească experiențe și să întărească legăturile construite în jurul proiectului Hristocentric.

Lansarea Fundației reprezintă continuarea proiectului-pilot Hristocentric, desfășurat în ultimii ani, și trecerea într-o etapă care urmărește să ofere un cadru stabil pentru dezvoltarea acestei lucrări pe termen lung. Comunitatea numără în prezent peste 600 de membri uniți de preocuparea pentru o înțelegere mai cuprinzătoare a persoanei umane în dimensiunile sale trupească, psihologică și spirituală.

Prin noua structură, Fundația își propune să dezvolte programe de formare și educație pentru profesioniștii din sănătatea mintală și pentru preoți, conferințe și simpozioane naționale și internaționale, tabere de instruire și întâlniri ale comunității. Un alt obiectiv important îl reprezintă stimularea cercetării interdisciplinare și valorificarea rezultatelor acesteia prin studii, publicații, ghiduri și materiale educaționale. Totodată, Fundația urmărește să construiască parteneriate cu instituții academice și organizații din domeniile psihologic, medical și spiritual.

Conferința din 21 noiembrie va fi, astfel, nu doar un moment de prezentare a noii Fundații, ci și un prilej de reîntâlnire și de privire împreună spre direcțiile următoare ale unei comunități care își dorește să crească și să contribuie, prin cunoaștere, responsabilitate și colaborare, la sprijinirea celor aflați în nevoie.