Asociație

Proiectul Hristocentric a fost gândit ca un spațiu de cercetare și conlucrare între psihologi, psihoterapeuți, medici psihiatri, neurologi, teologi și preoți duhovnici ortodocși. Un loc în care știința și teologia se întâlnesc în folosul beneficiarului creștin ortodox al serviciilor de sănătate mintală din România.

Dar ce urmează după finalizarea proiectului?

În funcție de rezultatele cercetărilor, de implicarea specialiștilor și a membrilor clerului, precum și de resursele disponibile, vom decide dacă acest demers se va concretiza într-o asociație profesională. Asociația va fi dedicată cercetării și dezvoltării unor tehnici de lucru adaptate nevoilor sufletești și psihologice ale pacientului creștin.

Scopul Asociației:  promovara unei colaborari între specialiștii în sănătate mentală și preoții duhovnici

Obiectivele pe care le va asuma Asociația:

  • elaborarea  unor conceptualizari  și strategii de consiliere și intervenție psihoterapeutică adaptate  creștinului ortodox practicant,
  • dezvoltarea unei  metodologii de intrevenție preventiv – curativă  care să țină cont atât de dimensiunea psihologică, cât și de cea duhovnicească a ființei umane;
  • susținerea educației  continue  și colaborarii între specialiștii în sănătate mintală și clericii ortodocși.

Așadar, înființarea Asociației Hristocentric este posibilă doar dacă există:

  • o reală nevoie demonstrată prin rezultatele cercetării
  • specialiști și clerici implicați, dispuși să contribuie la dezvoltarea acestei viziuni,
  • resurse financiare și susținere pentru a transforma această idee în realitate.
Dacă doriți să vă implicați în acest proces și să sprijiniți dezvoltarea Asociației Hristocentric, vă invităm să ne scrieti pe adresa de mail: hristocentric@gmail.com