„Când L-am întâlnit pe Hristos cu adevărat, mi-am restructurat întreg eșafodajul vieții personale, dar și profesionale” – în dialog cu psihologul Corina Oțeanu
Interviu cu psihologul Corina Oțeanu despre profesie, despre credință și despre comunitatea Hristocentric.
– Cu ce vă ocupați, în ce domeniu al psihologiei activați și ce ne puteți împărtăși din practica dumneavoastră profesională?
Sunt psiholog acreditat de către Colegiul Psihologilor pentru practica privată în domeniul consilierii copilului, adolescentului, adultului, cuplului și familiei din 2009, formarea fiind psihoterapie experiențială. De-a lungul anilor am întâlnit – nu rareori – clienți, pacienți care nu aveau definit un sens clar al vieții. Sau, dacă aveau unul, nu exista Hristos-Dumnezeu în centrul acestui scop. Prin urmare, viața le ridica probleme și neajunsuri greu de surmontat, pornind de la adicții, jocuri de noroc, de exemplu, neînțelegeri familiale, ezitarea asumării unui sens sacru al familiei, cuplului, negăsirea rostului suferinței, neputința de a se extrage din tipare de comportament autodistructiv. Sunt tematici greu de asistat chiar și de către psiholog fără farul credinței puternic aprins în suflet și fără susținerea, la rândul lui, din partea preotului duhovnic.
– Cum ați întâmpinat crearea proiectului și a comunității Hristocentric?
Am întâmpinat proiectul cu bucurie pentru că, iată, conlucrarea aceasta a început să fie văzută cu ochi buni și de către Biserică și cu speranță că în această formulă de ajutorare am putea ajunge mai eficient la pacientul, clientul aflat în suferință. Mă consider o idealistă, văd soluții aproape la limita putinței de realizare, uneori mă descurajez – uitând că ceea ce nu este cu putință la om este cu putință la Dumnezeu –, dar sunt atentă și la partea practică de pus în ordine, astfel încât conlucrarea să fie real lucrătoare. Sunt, deci, și pragmatică, am experiență și în logistică, pentru că am activat și activez în privat de peste 30 de ani și la proiecte antreprenoriale complexe și uneori presante, astfel că îmi place să mă centrez pe eficiență, acționând prompt, fără prea multe vorbe. Am nevoie să văd structurate căi clare de conlucrare între psihologie și teologie aplicată.
– Dumneavoastră ați fost dintotdeauna un creștin practicant?
Nu am fost, după botez, ancorată în credința creștină. Tatăl meu a fost militar pe vremea comunismului și era tabu acest domeniu în familia mea, cel puțin în manifestarea exterioară casei. Cu toate acestea, bunica din partea mamei a fost cu chip și viață de sfântă, împuternicită în satul ei cu pregătirea prescurilor, după ce a devenit văduvă. Am avut chipul ei de sfințenie în fața ochilor, ca ancoră, pentru angajarea mea ca adult în viața creștină lucrătoare. Dar această cale s-a conturat puternic abia acum 12 ani, când am simțit o chemare bruscă si puternică de a conștientiza că sunt parte vie în trupul Bisericii și de a raporta întreaga mea viață la chemarea Evangheliei lui Hristos.
Îmi amintesc de sentimentul de maximă împlinire și bucurie pe care l-am avut când am început profesia de psiholog, de convingerea că nu poate exista o mai frumoasă și complexă cale de a profesa. Apoi, când L-am întâlnit pe Hristos cu adevărat, mi-am restructurat întreg eșafodajul vieții personale, dar și profesionale, conștientizând că abia acum, cu adevărat, profesia de psiholog este împlinită.
– De care programe v-ați folosit cel mai mult în cadrul Hristocentric și ce ați aplicat mai apoi, în cabinet?
M-am folosit și îmi propun să mă folosesc în continuare, mai consistent, de programul „Cursuri duhovnicești pentru specialiștii în sănătate mintală”. Și am cel mai recent în minte cursul părintelui Paul Siladi, „Istorii din Pateric ca instrumente de psihoterapie”. Este foarte util în cabinet să vorbești uneori oamenilor în povești și metafore, pentru a îi sensibiliza spre găsirea de soluții în ei înșiși. Este o cale blândă, dar puternică de a ajunge la miezul sensului vieții într-un mod, să zicem, ocolitor – mai ales pentru cei cu care nu poți vorbi pe același limbaj, al credinței ortodoxe. Nu poți spune unui pacient din afara trupului Bisericii, spre exemplu – și aceștia constituie majoritatea, din păcate – că nevoința înfrânării sau a postirii deschide căi de apropiere de Dumnezeu. Dar poți să le povestești, ca într-o poveste, despre un trăitor în pustie care a cules roade puternice după abținerea de la cele trupești. Neînțelegând din aceasta că sfătuiesc către o viață pustnicească cu orice preț, pentru a deveni sănătos psihic și trupește, ci doar de a le arăta exemple „extreme” de vieți trăite în rânduiala firii.
Sau, bunăoară, să aduc în conștiință faptul că, după cădere, am fost lăsați să ne câștigăm pâinea cu sudoarea trupului, nu numai a minții, dacă dorim să fim sănătoși sufletește, dar și trupește. Omul muncitor are toate simțurile vii, mai ales dacă adaugă și sudoare muncii sale. Noi, azi, mergem la sală să echilibrăm acest deficit de muncă fizică deosebit de împlinitoare. Cu alte cuvinte, este nevoie de a fi atenți deopotrivă și la trup, și la suflet, pentru a putea trăi armonios.
– Ați participat la Conferința Națională Hristocentric. Ce impact a avut prezentarea rezultatelor cercetării Hristocentric?
Da, am participat cu o curiozitate nerăbdătoare, de copil – deși nu mă îndoisem nicio clipă de rezultatele prezentate. Acest lucru mi-a consolidat speranța că aș putea, cât de curând, face parte dintr-o echipă de ajutor formată din preot, psiholog și psihiatru, la nevoie, și astfel să-mi pot manifesta credința lucrătoare prin iubire și în sectorul vieții mele profesionale.
– Urmați un master în Teologie, „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă”. De ce ați vrut să faceți și acest pas?
Da, urmez cu mare bucurie acest master. Am dorit de acum 10 ani să fac un master la confluența psihologiei cu teologia, dar nu am găsit în București – și nici deschiderea preotului meu duhovnic nu a fost prea mare atunci în acest demers. Anul trecut am încercat din nou și, de data aceasta, sprijinul, susținerea sfinției sale a fost mare, așa că iată-mă trecută în semestrul doi al primului an de master. Aici, fără să exagerez, mă bucur de fiecare minut în care primesc vie toată învățătura Sfinților Părinți de la părinții noștri profesori.
Bunăoară, pr. prof. Gheorghe Holbea ne transmitea cum Sfântul Părinte Mărturisitor Dumitru Stăniloae trăia în același duh cu Sfinții Părinți, pe măsură ce le traducea opera. În același timp, părintele primea același duh când asista, ca student, la cursurile Sfântului. Iar duhul, pentru că știm că „oriunde voiește suflă”, iată că ni se revelează și nouă, masteranzilor de azi, prin gura părintelui nostru profesor. Cum să nu fii recunoscător pentru aceste prezențe ale dragilor noștri profesori? Cum îmi place să spun, poate ne molipsim unii de la alții măcar de puțină sfințenie...
– Ce tip de programe și ce alte activități Hristocentric v-ar fi de folos, pe viitor?
Aș propune să se conceapă și să se schematizeze modele concrete de conlucrare. Poate, de ce nu, o bază de date cu psihologi creștin-ortodocși, dar și cu părinți duhovnicești care să trimită spre ajutorare pacienții, respectiv fiii duhovnicești, după caz, unii altora. La fel de important și valoros ar fi și un fel de intervizare între aceste domenii, discuții despre cazuri reale din experiențele psihologilor și ale preoților duhovnici, ca instrumente de lucru.
– În loc de final, vă rugăm să transmiteți un mesaj pentru colegii specialiști în sănătate mintală și pentru teologi.
Cu toții am fost mânați, în primul rând, de dragoste pentru oameni, alegând aceste chemări profesionale. Haideți să le manifestăm și împreună, ca astfel să auzim: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut”!
