Comunitatea Hristocentric, reunită în Capitală în jurul Arhim. Efrem Vatopedinul
Membrii și colaboratorii Comunității Hristocentric din țară și din străinătate s-au reunit sâmbătă, 12 iulie 2025, la Hotel Caro din București.
Invitatul serii a fost Arhim. Efrem, Starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, un neobosit prieten al României și un susținător al proiectului Hristocentric, prin care este încurajată punerea științei și a cunoașterii omenești în gândul și lucrarea lui Dumnezeu, spre folosul aproapelui.
Schimb de idei pentru a dezvolta comunitatea
Evenimentul a avut ca obiective consolidarea comunității și schimbul de idei în vederea dezvoltării acestui proiect care reunește medici neurologi și psihiatri, psihologi și psihoterapeuți care își propun să-și ancoreze demersul terapeutic în perspectiva creștin-ortodoxă.
În prima parte a serii, cei peste 250 de participanți au dialogat și s-au cunoscut mai bine, atmosfera deosebită a hotelului facilitând socializarea.
Printre participanți s-au numărat atât medici și specialiști în sănătate mintală, cât și preoți, între care: pr. prof. dr. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie din București, traducător de texte scripturistice și patristice și apropiat al Mănăstirii Vatoped; pr. dr. Florin-Ciprian Petre slujitor la Biserica Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din Capitală; pr. asist. dr. Alexandru Atanase Barna de la Facultatea de Teologie din București; prof. univ. dr. Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca; și psih. dr. Andreea Simona Cîntărețu, Managerul Proiectului Hristocentric.
Din delegația venită din Grecia au făcut parte Monahi Vatopedini, Părintele Gavriil Vatopedinul cel care a asigurat traducerea consecutivă din greacă în română și din română în greacă pe tot parcursul evenimentului, și Prof. Apostolos Nikolaïdis Profesor emerit al Universității din Atena și Președinte al Institutului „Sfântul Maxim Grecul”.
Evenimentul a fost posibil prin generozitatea domnului Octavian Lazăr și atenta îngrijire a echipei coordonate de managerul general Răzvan Lăzărescu.
Antropologia creștină: Viața în Hristos
Ultima parte a serii a fost memorabilă, Arhimandritul Efrem oferind un cuvânt duhovnicesc pe tema psihoterapiei, pe care a explorat-o dintr-o perspectivă integratoare, în lumina credinței și a vieții în Hristos ca duhovnic athonit.
„Vă transmit nu experiența mea personală, ci experiența oamenilor sfințiți: cum l-au văzut ei pe om, cum l-au întâmpinat pe om, cum s-au purtat cu el și socotesc că acest lucru este de folos tuturor”, a spus Starețul Efrem al Mănăstirii Vatoped.
Sfinția Sa le-a transmis specialiștilor aflați în sală că psihologia este știința care ajută la reîntregirea omului, dar terapeutul nu poate ajuta cu adevărat dacă nu este el însuși pe drumul acesta al împlinirii, al întregirii personale. „Filosofii o numesc întregire. Noi îi spunem altfel: sfințenie”, a explicat Părintele Stareț.
„Psihologia care face parte din știința apuseană, din păcate, în esență, nu poate să-l ajute pe om. Pentru că nu îl leagă pe om, care a fost zidit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, de Cel Nezidit.”
Sfinția Sa i-a îndemnat pe psihologi să nu uite de contribuția harului dumnezeiesc în tămăduirea pacientului bolnav sufletește, deoarece la armonia puterilor sufletești nu se poate ajunge cu mijloace omenești.
Această armonie, care este pacea sufletului, „nu de o simplă stare de liniște”, a avertizat Arhim. Efrem Vatopedinul. „De multe ori, psihologii apuseni subliniază acea stare de liniște lăuntrică. Noi nu primim acest lucru. Nu există liniște. Liniștea, ieremia în greacă, este un termen lumesc. Noi nu vrem această liniște, noi vrem să dobândim pacea lui Hristos în inimile noastre.”
„Pacea lui Hristos vine prin îmbisericirea noastră sănătoasă”, a explicat starețul, care i-a îndemnat pe psihologi și psihoterapeuți să trăiască în Biserică, să se spovedească și să urmeze sfatul Sfântului Serafim de Sarov.
„Dobândește pacea lui Hristos în inima ta și, fără a o înțelege, vei transmite celor care se apropie de tine pacea lui Hristos”, a spus starețul athonit.
„Psihologul trebuie să fie inspirat nu din filosofie, ci trebuie să se inspire de la Conducătorul Bisericii noastre, care este Hristos.”
Sesiune de întrebări și răspunsuri
Arhim. Efrem Vatopedinul a răspuns apoi la numeroase întrebări primite de la publicul format din specialiști. Iată câteva:
Întrebare: Cum lucrăm cu pacienții atei?
Răspuns: Cu multă dragoste și încet-încet, ca un chirurg care săvârșește o operație grea.
Întrebare: Cum se împacă teologia și duhovnicia cu psihiatria modernă, care include tratamente medicamentoase?
Răspuns: Duhovnicul nu intră în dezacord, atunci când este motiv serios și sistemul nervos nu funcționează cum trebuie, a se da medicamente. Suntem de acord.
Întrebare: Cum împăcăm profesia solicitantă cu viața de familie?
Răspuns: Când suntem cu luare aminte, nici familia noastră nu o nedreptățim și nici pe pacienți. Întâi de toate, familia!
Întrebare: Cum abordăm copiii cu tendințe de suicid?
Răspuns: Întâi de toate, multă dragoste. Să-l vezi pe copil cu multă compătimire. Îndată ce îți mărturisește acest lucru, să nu te porți cu el altfel, să nu îi spui din prima că nu se poate ci, încet-încet, să-l ajuți să dobândească nădejdea cea care izvorăște din harul lui Dumnezeu.
Întrebare: Cum putem simți mai mult voia lui Dumnezeu în viața noastră?
Răspuns: Înainte de toate, trebuie să aveți părinte duhovnicesc și întotdeauna să vă sfătuiți. Cel care se sfătuiește în numele lui Hristos, acesta întotdeauna se va afla în voia lui Dumnezeu
Hristocentric: De la proiect-pilot la organizație profesională
Prof. dr. Adrian Opre i-a mulțumit Părintelui Stareț Efrem pentru perspectiva duhovnicească. „De fiecare dată când organizează sinaxe, aduce stropi de apă rece peste cărbunii încinși ai diabolicei noastre autosuficiențe. Cred că este șansa noastră de a ne smeri primind asemenea mesaj”, a spus universitarul clujean.

