„Dăruiește o carte de Crăciun” – o inițiativă Hristocentric pentru formarea tinerilor în duhul întâlnirii dintre credință și știință
Sărbătoarea Nașterii Domnului ne cheamă să privim dincolo de noi înșine și să aducem lumină în viața celor de lângă noi. Anul acesta, Hristocentric lansează campania „Dăruiește o carte de Crăciun”, un demers prin care dorim să sprijinim formarea tinerilor care se pregătesc să înțeleagă și să însoțească suferința sufletească a oamenilor: psihologi, psihiatri, teologi, asistenți sociali, consilieri sau studenți în neuroștiințe și alte domenii vocaționale.
Cartea propusă ca dar de Crăciun este „Terapia Sufletului – Din convorbirile Părintelui Stareț Efrem Vatopedinul cu psihologi, medici psihiatri și neurologi români”, apărută la Editura Doxologia. Volumul reprezintă una dintre cele mai importante lucrări contemporane care pun în dialog spiritualitatea ortodoxă și științele minții, reunind dialogurile din cadrul a șapte sinaxe la care au luat parte membri ai comunității Hristocentric.
Un aspect remarcabil al învățăturii Părintelui Stareț Efrem este adresabilitatea ei neobișnuit de largă. Oameni din toate mediile sociale și profesionale îi ascultă cuvântul cu aceeași luare-aminte. Claritatea și profunzimea sfaturilor sale depășesc diferențele de pregătire academică și ajung la inima celor care caută răspunsuri la întrebări esențiale.
În întâlnirile sale cu specialiști români din domeniile psihologiei, psihiatriei, teologiei și educației, Starețul Efrem a arătat o înțelegere profundă a dinamicilor psihologice și a suferinței mintale a omului contemporan. Îndrumările sale poartă amprenta tradiției athonite, împletită cu propria sa experiență duhovnicească.
De ce să dăruim această carte studenților?
Pentru că formarea profesională a unui viitor psiholog, medic sau slujitor al Bisericii presupune nu doar acumulare de informații, ci și o înțelegere vie a sufletului omenesc. Cartea oferă tinerilor instrumente pentru a privi omul în integralitatea sa și îi încurajează să dezvolte o perspectivă integrată între credință și știință. În plus, este un dar care îi poate însoți în drumul lor spre a deveni profesioniști empatici, atenți și bine ancorați în realitate.
O astfel de carte dăruită la început de drum poate influența în mod real parcursul personal, educațional și profesional al unui tânăr.
Cum puteți participa la campanie
Există două modalități prin care puteți dărui volumul „Terapia Sufletului”:
- Comandați cartea de pe site-ul Editurii Doxologia și oferiți-o unei persoane dragi. (https://edituradoxologia.ro/terapia-sufletului-din-convorbirile-parintelui-staret-efrem-vatopedinul-cu-psihologi-medici)
- Contribuiți filantropic cu echivalentul uneia sau mai multor cărți, iar la final echipa Hristocentric le va dărui studenților din domeniile vizate.
Fiecare carte devine o investiție în viitorul sănătății mintale și spirituale din România!

