„Dimensiunea vindecătoare a Sfintelor Taine ale Bisericii” – curs Hristocentric alături de Pr. Daniel Benga
Comunitatea Hristocentric continuă seria cursurilor duhovnicești dedicate dialogului dintre teologie și psihologie.
Marți, 19 mai, de la ora 19.00, online, pe Zoom, Diana Parizianu și ieromonahul Athanasie Ulea îl vor avea ca invitat pe părintele profesor Daniel Benga. Tema întâlnirii – „Dimensiunea vindecătoare a Sfintelor Taine ale Bisericii” – propune o reflecție asupra rolului profund transformator și tămăduitor al vieții liturgice.
În cadrul cursului, părintele Daniel Benga va evidenția caracterul pascal al vieții Bisericii și al existenței creștine, subliniind faptul că Sfintele Taine pot fi înțelese ca „rituri de trecere” centrate pe realitatea Învierii lui Hristos și pe experiența liturgică „Viața liturgică a Bisericii Ortodoxe și viața fiecărui creștin au un caracter pascal. Ce înseamnă acest lucru? Cuvântul «Paște» – Pesach în ebraică, Pasa în greacă și «Paște» în română – înseamnă «trecere». De aceea, pentru mine cel mai important este să definesc Tainele Bisericii ca rituri de trecere”, a explicat părintele Benga.
Plecând de la această înțelegere, cursul va explora modul în care toate Sfintele Taine își au centrul în Învierea lui Hristos și în dumnezeiasca Liturghie, văzută ca „taina tainelor” și ca loc al întâlnirii vii cu Hristos. „Dimensiunea vindecătoare a Sfintelor Taine ale Bisericii se întemeiază pe caracterul lor pascal, Paștele însemnând trecere către o nouă stare duhovnicească.”
Totodată, vor fi analizate efectele duhovnicești ale participării la viața sacramentală, în special în lupta împotriva păcatului și a fricii, precum și în dobândirea unei stări de sănătate sufletească și trupească. „Cu cât suntem mai ancorați în această stare de Înviere – care este o stare duhovnicească de bucurie, de speranță și de nădejde – cu atât mai mult, sufletește și apoi și trupește, suntem mai sănătoși, pentru că suntem în această binecuvântare a lui Dumnezeu.”
În acest context, părintele va oferi și exemple concrete despre modul în care fiecare Taină reprezintă o „trecere” în viața credinciosului, de la Botez și Mirungere până la Cununie și Euharistie. „Botezul este trecerea noastră de la moarte la viața în Hristos, iertarea și ștergerea păcatelor și sădirea harului înlăuntrul nostru. De asemenea, căsătoria este o trecere, pentru că două persoane devin una.”
În final, cursul va deschide și perspectiva eshatologică a vieții creștine, arătând cum întreaga existență este orientată spre o ultimă „trecere”, în lumina Învierii. „Moartea însăși, pentru creștini, este un Paște. Este trecerea noastră către Dumnezeu. De aceea, pentru un creștin, moartea nu este o problemă atât de mare, așa cum este pentru un necredincios. Pentru acesta, ea ar putea însemna desființare, iar pentru noi este speranța și țelul pentru care trăim: să murim frumos – ars moriendi, arta de a muri.”

