„În situații de criză, omul are nevoie de o ancoră –
uneori, singura ancoră este Dumnezeu” – în dialog cu psihologul Marius Dobrescu
Interviu cu Marius Dobrescu, psiholog, terapeut, membru al Asociației de Prevenire a Suicidului.
– Cum ați ajuns să vă specializați în domeniul situațiilor de criză și al suicidului? Ce v-a motivat inițial?
Dumnezeu călăuzește pașii fiecăruia dintre noi. Încă din anii 2010-2011 m-am înscris în Asociația de Suicidologie pentru adolescenți și copii, coordonată de doamna doctor Elena Brănaru, psihiatru la Spitalul „Alexandru Obregia”. În cadrul asociației am lucrat mai mulți ani în penitenciare – la Rahova, la Târgșorul Nou și, pentru o perioadă mai scurtă, la Ploiești. La Rahova mergeam săptămânal și ofeream intervenție terapeutică persoanelor cu tentative de suicid identificate de psihologii instituției. În paralel, am fost implicat și în linia telefonică gratuită pentru intervenții în criză, destinată adolescenților și adulților. Toată această activitate a fost voluntariat. Asociația găsea resursele, iar eu asiguram intervenția.
Și în cabinet lucrez frecvent cu situații de criză. Pacienții sunt trimiși de medici psihiatri sau ajung prin recomandări. Nu vin doar pentru problematica suicidului, ci pentru crize diverse. Am avut, de asemenea, proiecte cu Ministerul Învățământului, mergând ani la rând în licee din București, unde aplicam chestionare pentru identificarea comportamentelor autodistructive la adolescenți.
Ce m-a motivat? Așa am fost crescut: să ajut ori de câte ori pot. M-am implicat constant în inițiative de întrajutorare, în comunități, în parohii sau mănăstiri, sprijinind familii foarte sărace sau diferite proiecte sociale. Inclusiv în cabinet ofer lunar ședințe gratuite fie pacienților mei, fie unor persoane care nu își permit terapia. Simt că acest drum a venit de la Dumnezeu și din interiorul meu. Mi s-a pus înainte o lucrare, am primit-o și am dus-o mai departe.
– Ce ați descoprit în cercetarea dumneavoastră privind suicidul și comportamentul autodistructiv?
Pentru ca o persoană să iasă din criza suicidară, este nevoie de vindecare pe trei planuri: fizic, mental și sufletesc. Între ele trebuie să existe o sinergie. Spre deosebire de alte tulburări, în actul suicidar finalizarea procesului terapeutic apare atunci când sufletul se ancorează. Este esențial ca și el să fie vindecat. Aici intervine Dumnezeu, Cel care alină suferința și vindecă rănile sufletului. Rugăciunea are un efect extraordinar. Din datele adunate de-a lungul timpului, la persoanele care se gândesc sau recurg la actul suicidar observ constant câteva elemente: comunicarea se reduce dramatic, stima de sine și valorizarea scad, empatia se diminuează, emoția se interiorizează.
Din perspectivă teologică, viața este un dar de la Dumnezeu, iar omul nu are autoritate absolută asupra ei. Porunca „să nu ucizi” include și autouciderea. Din păcate, nucleul actului suicidar este deznădejdea: respingerea darului vieții și tendința de a-ți face singur dreptate. Însă, în multe situații, tentativele sunt, de fapt, un strigăt după ajutor.
– Există momente în care, ca specialist, simțiți concret cum ajutorul lui Dumnezeu completează intervenția psihologică?
Bineînțeles. Am întâlnit sute de pacienți cu tentative sau gânduri suicidare. În situații de criză, omul are nevoie de o ancoră – uneori, singura ancoră este Dumnezeu. Îmi amintesc un tânăr de 23 de ani din penitenciar, crescut la casa de copii, fără familie, fără sprijin. Nu avea nimic de care să se lege pentru a spera la ziua de mâine. Dar în interiorul lui am descoperit resursa rugăciunii. „Tatăl nostru”, repetată des, a devenit pentru el sprijinul care l-a ținut în viață.
– Practic, rugăciunea devine punctul de stabilitate atunci când toate celelalte lipsesc.
Exact. Am văzut asta de multe ori. Un alt deținut repeta mereu: „Bate și ți se va deschide; cere și ți se va da”. Pentru el, era certitudinea că nu este singur. Am avut și un caz în care mama i-a pus în bagaj fiului ei, un condamnat pentru crimă, Acatistul Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoare”. Acesta a ajuns să îl citească de zeci de ori pe zi. A fost ancora lui.
– Unde se așază, în acest proces, rolul preotului?
Preotul poate oferi ceea ce psihologul nu poate: medicamentul pentru suflet. Pacienții, mulți dintre ei oameni foarte bine pregătiți – cu facultăți, mastere, doctorate, în poziții sociale foarte bune – au nevoie de răspunsuri precise în această zonă, iar autoritatea duhovnicească le face mult mai ușor de primit.
Am trimis de multe ori pacienți ai mei spre preot. Unii nu se spovediseră niciodată. După întâlnirea cu preotul, spuneau: „Mă simt eliberat”. Au început rugăciunea, mersul la biserică, iar în paralel au continuat terapia. Și, pas cu pas, s-a rezolvat și problema emoțională pentru care veniseră la mine dintru început.
– Vorbim, așadar, despre o credință care nu contrazice rațiunea, ci o împlinește?
Exact. Am citit recent despre un corean, Kim Yong-ho, considerat de mulți drept unul dintre cei mai inteligenți oameni din lume. Deși este cunoscut pentru performanțele sale științifice, el a obținut și o licență în Teologie și a mărturisit public credința în Iisus Hristos, afirmând că aceasta nu este doar o opțiune personală, ci o concluzie la care a ajuns prin studiu și rațiune. „Hristos este logica mea”, spune el, exprimând dorința de a-și folosi vizibilitatea pentru a-i conduce și pe alții către Dumnezeu. În interviurile sale a vorbit și despre apropierea de teologie, pe care o numește una dintre cele mai importante alegeri ale vieții sale, afirmând că este disciplina supremă dintre toate domeniile de studiu.
– Și dumneavoastră urmați acum un master la Teologie. De ce ați făcut acest pas?
M-am orientat spre Teologie cu inima deschisă pentru a primi informații de folos în terapiile mele, mai ales în situațiile de criză. Simt nevoia unei înțelegeri mai precise care să mă ajute să vindec sufletul, nu doar mintea și trupul. Pentru mine, știința și credința nu sunt în conflict. Ele pot fi partenere în căutarea adevărului. Știința avansează rapid și aflăm tot mai multe despre conștiință și realitate, iar creștinismul ne arată că moartea nu este doar distrugere, ci poate fi transformare, o trecere.
Credința a fost prezentă din copilărie, prin bunica mea, dar mai târziu am înțeles cât de profundă este teologia. Într-o perioadă mai tulbure din viața mea, un călugăr m-a îndrumat direct spre acest drum. Apoi chemarea s-a confirmat. Am continuat studiul pentru a-mi completa formarea, iar lucrul acesta mi-a schimbat radical viața.
– Simțiți o schimbare în felul dumneavoastră de a fi, inclusiv în cabinet?
Pentru mine, schimbarea a fost radicală: percepția asupra vieții, asupra emoțiilor, asupra celorlalți. Empatia, iertarea, compasiunea au devenit mult mai profunde. Privesc pacientul mult mai mult prin prisma sufletului. Dimensiunea aceasta o înțeleg astăzi altfel.
La cursuri am primit, prin profesori și părinți, informații esențiale. Un stareț mi-a explicat cât de important este să mă rog pentru pacienții mei, mai ales pentru cei aflați în crize suicidare. Nu m-am gândit niciodată înainte la asta. Astăzi îi pomenesc la Liturghie și mă rog constant pentru ei. Vin oameni care au fost la un pas de moarte și pe care Dumnezeu i-a întors din drum. Am avut un pacient care își pregătise totul, își luase rămas-bun, dar a fost salvat. Acum merge la biserică, face pelerinaje, trăiește altfel. Rugăciunea aceasta pentru aproapele este o formă de mijlocire. „Rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați.” Avem aceste îndemnuri de două mii de ani, dar abia acum învățăm să le folosim.
– În acest context, colaborarea și implicarea în proiectul Hristocentric vi se potrivesc perfect.
Am ajuns aici prin îndrumare. Am aflat despre proiect de la părinți din Muntele Athos, unde merg de mai multe ori pe an. Ei m-au sfătuit să iau legătura cu echipa.
Și în teologie, și în sănătatea mintală se întâlnesc situații de criză. Omul vine când simte că a ajuns la capătul drumului, când nu mai are speranță. Vedem asta în Biserică: oameni care nu au fost apropiați de credință, dar în fața unei boli grave sau a unei suferințe profunde Îl caută pe Dumnezeu ca ultimă ancoră. Încep pelerinajele, căutările, dorința de sens. La fel se întâmplă și în psihologie. Cât timp cred că pot duce singuri, pacienții amână. Dar când durerea devine copleșitoare, atunci caută specialistul.
– Cum arată, din perspectiva dumneavoastră, o colaborare eficientă între specialiștii în sănătate mintală și preoți în cadrul Hristocentric?
O colaborare eficientă înseamnă, în primul rând, posibilitatea de a face un transfer real al omului aflat în suferință. Ar fi nevoie de o bază comună de date, cu specialiști și preoți disponibili, astfel încât psihologul să poată trimite către un duhovnic, iar preotul către un profesionist în sănătate mintală. Eu, de exemplu, nu pot trimite la nesfârșit toți pacienții către duhovnicul meu. E nevoie de o rețea mai largă de oameni disponibili să dăruiască timp și atenție. Un alt ajutor esențial ar fi spațiul. Sunt terapeuți care nu au un loc potrivit pentru întâlniri individuale, iar comunitatea ar putea oferi acest cadru.
– În loc de final, vă rog să transmiteți un mesaj colegilor din Hristocentric – specialiști în sănătate mintală și teologi, deopotrivă.
La conferințe obișnuiesc să spun: „Viața este un dar, nu o opțiune”. Dacă suntem aici, împreună, înseamnă că am făcut deja un pas important. Îi încurajez pe colegii mei să apeleze unii la alții. Comunitatea tocmai asta poate oferi: legătura dintre noi, sprijinul reciproc, direcționarea corectă a omului aflat în criză. Preotul poate identifica o suferință psihologică și poate trimite către specialist. Psihologul sau medicul poate îndruma spre duhovnic. Dar pentru asta trebuie să ne cunoaștem și să fim disponibili.
Sunt mulți preoți gata să primească fii duhovnicești și mulți specialiști dispuși să ofere o parte din consiliere gratuit sau la costuri reduse. Trebuie doar aduși împreună. Pentru început, voluntariatul este cheia. Mai târziu, cu ajutorul lui Dumnezeu, pot veni și fonduri, programe de formare, poate chiar specializări comune. Să spunem și noi: „Bate și ți se va deschide, cere și ți se va da”. Să avem încredere în lucrarea lui Hristos și a Maicii Domnului în comunitatea Hristocentric!
