„Miza este duhul în care se produce acest proiect și felul în care oamenii se regăsesc în el” – în dialog cu părintele Răzvan Ionescu
Interviu cu preotul Răzvan Ionescu, unul dintre membrii fondatori ai proiectului Hristocentric, prodecan al Centrului Ortodox de Studii și Cercetări „Dumitru Stăniloae” din Paris, coordonator al Direcției „Teologie ortodoxă și știință”, preot paroh al parohiei ortodoxe române „Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva” din Paris.
– A trecut 2025 cu Hristos în centrul vieții și muncii noastre. Ce ne puteți spune despre felul în care ați simțit că evoluează Hristocentric vis-à-vis de toate activitățile care au avut loc în acest timp?
Hristocentric, în sine, este un dar, o minune și o binecuvântare a Maicii Domnului, resimțită ca ocrotitoare a acestui proiect. După măsuri omenești, noi vrem să avem mereu parametri care să ne dea eficacitatea a ceea ce facem. Dar, întâi de toate, trebuie observat că un grăunte așa minuscul a rodit și devine un arbore cu ramificații multiple. Sigur, Hristocentric vine ca un răspuns la o sete a oamenilor: a profesorilor, a psihiatrilor, a psihologilor, neurologilor, psihoterapeuților, a teologilor și a tuturor celor implicați în meserii care lucrează cu sufletul omenesc. O sete de a înțelege pe om și de a-l cuprinde mai adânc, mai eficace, mai ales în zona aceasta de boală, de suferință, de neputință, de limitare.
Cred că Hristocentric, pur și simplu, a trecut de la momentul conceperii, să spunem așa, la momentul dezvoltării sale. Așa s-a împlinit un an cu radiografierea a ceea ce s-a făcut, a părții de cercetare produse – lucruri care sunt impresionante și neașteptate față de tot ceea ce credeam că s-ar putea realiza. Pentru că toate acestea s-au petrecut într-un timp foarte scurt, toate au implicat și au chemat atenția unor oameni cu adevărat valoroși.
– Ce reacții și ce mesaje ați primit de la cei care își doreau o astfel de lucrare?
Nu primesc multe reacții, dat fiind faptul că nu sunt în România și nu figurez într-o bază de date care să-mi dea o vizibilitate responsorială, să spunem așa, pentru proiectul Hristocentric. Contactele mele au fost de la om la om, personale, în interiorul sistemului, cu oameni pasionați care au încercat să pună umărul. În general, am văzut sclipirea de bucurie, de entuziasm, de dorire ca lucrurile acestea să crească. Eu sunt fascinat de faptul că avem în viața Bisericii preoți care sunt psihologi, psihiatri, psihoterapeuți – oameni cu această dublă acoperire teologică și științifică. Pentru mine, prin exercițiul dăruirii lor, ei sunt o lucrare cu totul aparte a lui Dumnezeu, în secolul nostru! Cred că, în general, cu toții suntem mai mult decât pozitiv surprinși.
Suntem provocați la o deschidere și la o descoperire a ce avantaje reale și ce posibilități de adâncire a propriei acoperiri a realității suntem chemați. Ca să fiu mai clar, fiecare membru implicat descoperă niște posibilități personale care îl dezvoltă, care îl deschid și care îl nuanțează ca om, îl fac mai prezent pentru aproapele și pentru a întâmpina nevoile și suferințele celuilalt.
– Urmează pentru Hristocentric o jumătate de an cel puțin la fel de intensă. Cum să procedăm pentru a crește în continuare proiectul până la momentul în care va căpăta o formă juridică independentă?
Cum spuneam, proiectul acesta sigur că are și o structură cât se poate de umană, organizațională. Și aici chiar țin să felicit pe cei care îl îngrijesc, îl dospesc, îl construiesc, îl propun, îl susțin. Sunt niște oameni minunați, pentru că au grijă de un „copilaș” care crește și care, mai târziu, nu numai că le va fi recunoscător, dar le va valida ceva din propria lor viață.
Nu am rețete infailibile, pentru că proiectul acesta, repet, este ceva uimitor și care nu a mai fost – care, cu siguranță, ar fi trebuit să existe. Pentru că, vă dați seama ce domeniu esențial al cunoașterii umane acoperă prin intersectarea aceasta între duhovnicesc și zona de psihologie, psihiatrie, neurologie! Cred că, la ora actuală, încă suntem într-un creuzet în care fiecare e bine să-i întâlnească pe ceilalți. Să se întâlnească oamenii unii cu alții, să se nuanțeze unii pe alții, să existe o emulație duhovnicească care să nască ceva mai mult decât inițiativa fiecăruia în parte. Apoi, la un moment dat, lucrurile acestea se vor cristaliza și vor căpăta forma juridică necesară. Dar acesta e numai scheletul, să spunem așa. Miza este duhul în care se produce acest proiect și felul în care oamenii se regăsesc în el.
– Am primit o întrebare: ce înseamnă să fii psiholog, specialist creștin ortodox? E suficient să fii botezat în credința ortodoxă?
Putem să ne luăm după răspunsul pe care mi l-a dat Părintele Stareț Efrem – om duhovnicesc, cu experiență, monah trăitor în Sfântul Munte – la întrebarea mea despre cum ar trebui să recunoaștem un psiholog ajutat de Dumnezeu. Îmi spunea că starea normală a omului care caută duhovnicia este harismatică, manifestă harisme. Ce înseamnă aceste harisme? Înseamnă ca omul să nu lucreze numai prin competențele sale, ci prin împreună-lucrarea competențelor sale cu darul lui Dumnezeu.
Și, atunci, în felul acesta răspund și eu. Cred că este o sinergie. Nu-i de ajuns doar să fim botezați, că putem să fim botezați și să nu ne punem în mișcare darul Botezului, să-l considerăm o achiziție și atât. Ceea ce nicidecum nu ne învață Biserica. Biserica ne învață să mergem spre sfințenie cu darul Botezului. Deci, ar trebui ca un psiholog creștin să fie un om care caută viață duhovnicească și, în trăirea lui duhovnicească, va căpăta posibilități din partea lui Dumnezeu care îi vor completa cunoștințele științifice. Astfel, îl va „simți” duhovnicește pe om, dincolo de instrumentele pe care le are, și va avea o cuprindere mai largă a realității umane din fața lui.
– Ce mesaj aveți pentru teologi și pentru specialiștii în sănătate mintală, pentru a continua buna și împreuna lucrare în sprijinul beneficiarilor?
Eu cred că fiecare, întâi de toate, trebuie să-și definească propriile competențe și să fie cu smerenie poziționat în zona lui de competențe, dar cu o deschidere și cu o sete de a putea să se împărtășească și din altele pe care nu le are, dar pe care le poate achiziționa. Dau un exemplu: un duhovnic spovedește oameni, vede pliurile și adâncimile sufletului omenesc atât cât se poate, desigur, dezvăluite, și primește încredințări și mângâieri, să spunem așa, în exercițiul spovedaniei, pentru a-l ajuta pe omul acela.
Adică nu-i singur în acest demers. La rândul său, psihologul, de exemplu, trebuie să știe că are la dispoziție ceea ce l-a învățat școala, dar că nu-i suficient să intri în sufletul omului și să-l înțelegi numai pe baza decriptării, tâlcuirii logice a unor mecanisme, pentru că omul e mai mult decât atât. Și, ca să poți să-l înțelegi, să înțelegi unicitatea lui, ai nevoie și de har. De ce? Pentru că harul lui Dumnezeu pătrunde în suflet și are posibilitatea să ajute pur și simplu spre vindecarea oamenilor, deschiderea lor, întărirea lor. Deci, cred că fiecare ar trebui să facă exercițiul acesta al cântăririi cu smerenie a propriilor sale competențe, fără să se creadă mai mult decât este și, în același timp, să fie deschis și primitor competențelor altuia, într-o dorire de dialog autentic.
– Ce rol are rugăciunea în acest proiect?
Rugăciunea, în viața duhovnicească, este năzuința omului de a fi întru Cel care este. Și ajunge să înțeleagă că e așa, Viața vieții lui. Adică eu pot să duc o viață biologică și să fiu lăuntric mort, dar dacă-L descopăr pe Hristos, totul învie, totul se împrospătează. Există un har care inundă ființa noastră. Lucrul acesta nu se poate face decât prin rugăciune. Ce înseamnă rugăciune? Că mă adresez lui Dumnezeu și Îl chem. Deci rugăciunea este inestimabilă și de neînlocuit, cu atât mai mult pentru un astfel de proiect.
– În Hristocentric există sfinți ocrotitori. Prima întâlnire Hristocentric a fost pe 21 mai 2024, în ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena. Apoi, pe 9 noiembrie 2024, de Sfântul Nectarie, Părintele Stareț Efrem a susținut o conferință la Iași. Atunci s-au lansat site-ul Hristocentric, dar și cartea „Terapia sufletului”. Ne mai bucurăm și de sprijinul Sfântului Dionisie de la Colciu, recent canonizat, primul sfânt român athonit și vatopedin, un sfânt lucrător pe zona de depresie. Ce ne puteți spune despre ei?
Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt sfinți din vechime care au deschis posibilitatea unui număr incalculabil de oameni să-L trăiască pe Hristos. Cred că și Hristocentric, fără să ne dăm seama, realizează o deschidere în suflete care poate nu își puneau problema că ar trebui să fie în Hristos și în exercițiul profesiei lor. Astfel, ar putea descoperi cu surprindere cât beneficiu, câtă bucurie personală și câtă împlinire le aduce acest lucru!
În ceea ce-l privește pe Sfântul Nectarie, un om toată viața lui prigonit și împiedicat de apropiații lui să-și facă lucrarea, pe care un film contemporan îl numește cât se poate de grăitor „omul lui Dumnezeu”, acest Sfânt ne dă o măsură a jertfelniciei pe care ar trebui să o avem. Sau măcar să încercăm să ne apropiem de ea, chiar și de la distanțe foarte mari, spre a sluji aproapelui nostru, chiar dacă nu primim laurii vreunei victorii sau bifarea unor virtuți vizibile social. Pentru că lucrarea este tainică și pentru că Dumnezeu o știe, iar la Sfântul acesta slăvirea s-a arătat după moartea lui. Poate sunt psihologi, psihiatri, neurologi pe care nu-i știe aproape nimeni, dar care vindecă și stabilizează, simt harul și ajută pe oameni să se apropie și ei. Lucrul acesta va fi, undeva, veșnic. Și se vor resimți ei înșiși și în Veșnicie, așa, pe urmele Sfântului.
În ceea ce-l privește Sfântul Dionisie de la Colciu, la a cărui înmormântare am participat personal, pe care nu l-am cunoscut în viață, dar am văzut înregistrări cu el, îmi dau seama că este un sfânt al smereniei prin excelență, al răbdării prin excelență, al stăruinței prin excelență. Un om luminat de harul lui Dumnezeu, care vedea în oameni – chiar dacă nu avea simțul vederii, pentru că orbise – și care ne dă curaj într-o lume agitată, zgomotoasă, plină de impresii, că lucrarea cea mai bună se face tainic, fără ifose și așteptări, pur și simplu ca jertfă curată în fața lui Dumnezeu.
– Încununând cele spuse și trăite, rugăciunile la Maica Domnului ne-au ajutat mereu. Maica Domnului a fost pentru Hristocentric principalul susținător de fiecare dată.
Cred că membrii Hristocentric, centrați pe Hristos, au în Maica Domnului pe cea mai centrată pe Hristos din toate făpturile care au existat vreodată. Pentru că L-a primit în trupul ei, L-a purtat, a spus „iată, roaba Domnului” și L-a ascultat, în timp ce Dumnezeu întrupat o asculta. Și Maica Domnului efectiv ne arată un chip în care am putea tânji să fim: al centrării pe esențialul care este Domnul Iisus Hristos, Om adevărat și Dumnezeu adevărat, centrul vieții noastre. Hristos este și Împărăția Cerurilor pentru noi, și Calea, și Mijlocul, și Posibilitățile.
– Aveți un îndemn duhovnicesc pentru membrii comunității Hristocentric?
Să fie onești cu ei înșiși, să se deschidă întâlnirii cu ceilalți și căutării în propriul sine prin rugăciune. Desigur, îmi doresc să se întâlnească cu Maica Domnului în această rugăciune, pentru că cine vrea să se centreze pe Hristos, dacă apelează la Maica Domnului, are toate șansele să și reușească să o facă. Probabil că ar fi grozav ca, de exemplu, miercurea seara, când fiecare ajunge de la serviciu, în intimitatea căminului, să încerce să facă Paraclisul Maicii Domnului. Ca unire a membrilor Hristocentric într-o rugăciune comună adresată Maicii Domnului – care să se reverse după aceea ca deschideri și posibilități duhovnicești pentru proiectul Hristocentric.
