„O încercare de a crea punți între domenii, pentru ca nimeni să nu rămână singur în căutarea sa de vindecare și de sens” – în dialog cu preotul Ștefan Zară
Părintele Ștefan Zară este consilier eparhial în cadrul Sectorului Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Bucureștilor, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București, asistent asociat la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, Departamentul de Limbi și Literaturi Romanice, Clasice și Neogreacă, și preot slujitor la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Titan II, din Protoieria Sector 3 Capitală.
– Părinte, cum ați aflat despre proiectul Hristocentric și în ce mod considerați că acesta reușește să îmbine mijloacele moderne de comunicare cu mesajul tradiției ortodoxe?
Am intrat în contact cu această inițiativă prin instituția în care lucrez. Ce m-a impresionat de la început a fost caracterul său inovator. Nu este vorba de o simplă juxtapunere între psihologie și teologie, ci de o adevărată sinergie care vizează atât îmbogățirea practicii terapeutice cu principii ortodoxe, cât și formarea clericilor în înțelegerea proceselor psihologice.
Referitor la îmbinarea mijloacelor moderne cu tradiția ortodoxă, consider că proiectul demonstrează o maturitate hermeneutică remarcabilă. Interacțiunile din social media nu constituie o concesie față de spiritul timpului, ci o actualizare a principiului patristic de utilizare a instrumentelor culturale disponibile în serviciul adevărului revelat. Așa cum creștinismul primelor secole nu a respins cultura greco-romană, ci a integrat-o în cea creștină, această inițiativă folosește tehnologia digitală pentru facilitarea dialogului interdisciplinar, ceea ce este firesc și eficient. Autenticitatea acestui demers este, cred eu, faptul că nu abandonează specificitatea ortodoxă pentru a deveni acceptabil în mediul academic, ci demonstrează că tradițiile noastre spirituale pot oferi contribuții substanțiale la înțelegerea și vindecarea persoanei umane.
– Între anii 2016 și 2020 ați condus Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea, iar în prezent sunteți profesor la Seminarul Teologic din București. Vreau să ne spuneți dacă considerați necesară formarea psihologică a viitorilor preoți și cum ar putea fi integrate în procesul de predare aspecte legate de sănătatea emoțională și echilibrul interior al viitorilor slujitori și teologi.
Experiența administrativă și didactică în învățământul teologic mi-a revelat o lacună sistematică în curriculumul teologic actual. Formarea psihologică a viitorilor preoți nu este doar recomandabilă, ci imperativ necesară în contextul pastoral contemporan. Învățământul teologic actual are un caracter excesiv academic, privilegiind acumularea de informații în detrimentul formării integrale a persoanei.
Această observație se aplică și la dimensiunea duhovnicească, dar și la cea psihologică în formarea clericală. Integrarea aspectelor legate de sănătatea emoțională și mentală în curriculumul formării viitorilor preoți ar trebui să fie obligatorie. Obiectivul nu este formarea unor preoți-psihologi, ci dezvoltarea unor competențe psihologice prin care duhovnicul să recunoască când este necesară trimiterea către specialiști și să faciliteze o colaborare constructivă.
– Într-o generație dominată de tehnologie, cum pot profesorii de teologie să rămână relevanți și credibili pentru tinerii care trăiesc, aproape permanent, cu telefonul în mână?
Tinerii contemporani sunt supuși unor presiuni considerabile care îi îndepărtează de dimensiunea spirituală, dar constat, în același timp, o prezență semnificativă a tinerilor în viața bisericească. Multe dintre bisericile din București sunt pline de tineri căutători sinceri. Profesorul de teologie trebuie să fie un martor al experienței spirituale, să fie autentic și viu, nu un simplu transmițător de informații. Pe de altă parte, gândirea teologică nu trebuie să fie izolată de realitățile contemporane.
Tehnologia poate deveni un instrument pedagogic prin utilizarea platformelor digitale pentru extinderea dialogului dincolo de sala de curs, crearea de resurse multimedia interactive și facilitarea accesului la izvoarele primare ale tradiției patristice. În ceea ce privește demersul paideic și puterea de a atrage atenția tânărului de la ecran spre tine, cred că există o singură soluție: autenticitatea personală. Tinerii detectează rapid atât artificialitatea, cât și superficialitatea!
– Cum vedeți colaborarea dintre specialiștii în sănătatea mintală și slujitorii Sfintelor Altare – adică „specialiștii în sănătatea sufletului” – într-o societate profund marcată de secularizare?
Colaborarea interdisciplinară între specialiștii în sănătatea mintală și clerul ortodox reprezintă o necesitate epistemologică și pastorală în contextul contemporan. Considerând că Hristos constituie fundamentul oricărui proces autentic de vindecare și înțelegere a persoanei umane, orice abordare terapeutică completă trebuie să ia în considerare dimensiunea spirituală a existenței. Secularizarea nu a eliminat nevoile spirituale ale omului, ci le-a relocat într-un spațiu privat și adesea confuz. Această situație creează oportunități pentru o colaborare constructivă nu în ciuda secularizării, ci tocmai datorită limitărilor pe care aceasta le-a generat în înțelegerea persoanei umane.
– Dacă până acum v-am invitat să vorbiți din perspectiva formatorului de viitori preoți, ne-am dori să continuăm cu perspectiva părintelui care, de aproape două decenii, slujește ca preot și duhovnic, amintind că v-ați început slujirea clericală în sânul comunității spitalicești a Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa” din București.
Experiența pastorală, în special cea din mediul spitalicesc, a constituit un laborator existențial pentru înțelegerea intersecției dintre dimensiunea spirituală și cea psihologică a suferinței umane. Activitatea ca preot de caritate a reprezentat pentru mine atât cea mai dificilă, cât și cea mai frumoasă perioadă din preoție. Această aparentă contradicție reflectă complexitatea experienței pastorale în contact direct cu suferința extremă. Liturghiile săvârșite în acest context generau o atmosferă duhovnicească deosebită, o liniște spirituală pe care n-am mai întâlnit-o în alte circumstanțe. Din perspectiva duhovnicească, am constatat că multe dintre problemele cu care se confruntă credincioșii contemporani au o etiologie complexă care nu poate fi redusă exclusiv la dimensiunea spirituală.
Anxietatea, depresia, tulburările de personalitate, dependențele nu sunt doar manifestări ale păcatului care se vindecă prin rugăciune și post, ci adesea expresii ale unor disfuncții neurobiologice sau psihologice care necesită intervenție specializată. Aceasta nu reprezintă o diminuare a rolului duhovnicesc, ci o maturizare a acestuia.
Colaborarea nu înseamnă, așa cum am zis, confuzia rolurilor, ci recunoașterea faptului că persoana umană necesită îngrijire holistică.
– Ce mesaj le-ați transmite celor care caută sens, dar simt că sunt departe atât de Biserică, cât și de sprijinul pe care l-ar putea primi din partea specialiștilor în psihologie?
Căutarea sensului reprezintă în sine o manifestare a dimensiunii transcendente a existenței umane. Faptul că această căutare persistă în contextul secularizării contemporane demonstrează caracterul ireductibil al nevoilor spirituale ale omului. Convingerea mea este că Hristos constituie fundamentul oricărui proces autentic de vindecare și înțelegere a persoanei umane, ceea ce înseamnă că orice căutare sinceră a vindecării și a sensului vieții poate constitui un pas spre întâlnirea cu dimensiunea transcendentă a existenței.
Căutarea sensului nu trebuie să fie o experiență izolată. Există resurse – atât în comunitatea creștină, cât și în mediul psihologic – care pot facilita această căutare. Inițiative precum proiectul Hristocentric reprezintă tocmai o încercare de a crea punți între aceste domenii, pentru ca nimeni să nu rămână singur în căutarea sa de vindecare și de sens.
