„Să ne cunoaștem mai bine, să comunicăm mai mult, să știm mai multe unii despre ceilalți” – în dialog cu psihologul Ana-Maria Zlataru
Interviu cu Ana-Maria Zlataru, psiholog psihoterapeut principal autonom și formator în psihoterapie experiențială. În prezent, urmează la Facultatea de Teologie studiile de master în „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă”.
– Când și de ce ați ales să urmați cursurile Facultății de Psihologie?
Ideea mea a înflorit la începutul clasei a XII-a. N-aș putea spune exact de unde a venit. Eram în 1991, iar psihologia era puțin cunoscută și aproape inexistentă ca profesie la noi. Dar motivația de atunci – anume că cei mai mulți oameni au probleme mai mici sau mai mari, în funcție de propria familie de origine, și că aproape toți avem nevoie de îndrumare, ajutor, sprijin – a contat și a rămas la fel de valabilă și astăzi.
– Ați fost dintotdeauna un creștin practicant sau care a fost momentul în care v-ați apropiat de Dumnezeu și de Biserică?
În istoria mea au existat două momente. Primul, când eram la facultate, cred că în anul al II-lea. A fost o încercare, din motive mai mult conjuncturale. Nu am continuat pe acel drum, deși cred că a rămas ceva, undeva, bine ascuns în suflet. Momentul decisiv a venit după anumite experiențe de viață, unele chiar la limita dintre viață și moarte. Atunci a început, în mintea și în sufletul meu, o căutare. Simțeam că felul în care curgea viața mea până în acel moment nu era cel mai potrivit. De aceea, am început diverse căutări și tatonări pe la 30 de ani și, undeva între 32 și 33 de ani, s-a întâmplat să regăsesc direcția creștină. Primul pas, însă, l-a făcut soțul meu și, cumva, el m-a însoțit în această direcție.
– Cum a fost pasul acesta pentru psihologul Ana-Maria Zlataru, care a învățat un pic diferit?
Atunci nu am simțit o luptă cu psihologia. Aspectul acesta l-am resimțit mai târziu pentru că, la drept vorbind, eu nu am înregistrat mesaje anticreștine în formarea mea ca psiholog. Deci, la început, nu am perceput nicio contradicție. Mai târziu au apărut îndoieli, frământări și întrebări fundamentale – oare fac ce e bine? –, mai ales că unele mesaje venite dinspre anumite direcții preoțești nu încurajau psihologia sau psihoterapia. Și acest lucru m-a marcat.
Am avut o perioadă de conflict interior destul de intens. Dar, într-un mod interesant, oamenii veneau către mine și spuneau: „Am cerut să mi se recomande un psiholog creștin și mi s-a spus de tine” sau „M-am rugat la un anume Sfânt și mi-am adus aminte de tine”. Erau persoane care mă cunoșteau dinainte. Sigur, și cu sprijinul părintelui duhovnic, care niciodată nu m-a descurajat și nu mi-a subestimat meseria, încet-încet am început să fac pace cu mine. Întrebarea era bună: „Și dacă nu fac asta, ce altceva să fac?”. Pentru că simțeam foarte clar că aceasta este menirea mea. Chiar dacă, prin absurd, aș fi avut o altă orientare profesională, ar fi fost tot în jurul oamenilor și al grijii față de ei. Altceva nu aș putea să fac.
– Acum aveți icoane în cabinet, ceea ce vă dezvăluie apartenența la credință. În acest context, clienții fac alegerea conștientă de a colabora cu un specialist creștin în sănătatea mintală?
Da. Însă nu neapărat că toți fac remarci pe acest subiect – unii doar se uită și păstrează pentru ei. Ca să mă credeți, în toți acești ani – sunt 18 ani – doar două persoane au făcut comentarii de tipul „e prea mult” sau „tu ești cu credința” și, eventual, nu au mai revenit. Unii vedeau icoanele și uneori spuneau: „Ah, ce icoane frumoase ai!”. Dar lucrurile au decurs firesc, fără să împiedice în vreun fel colaborarea.
– Cât de important este rolul duhovnicului pentru dumneavoastră, ca specialist, și când simțiți nevoia unei colaborări cu
duhovnicii clienților?
Pentru mine, legătura cu duhovnicul meu este foarte importantă. Apelez la sfatul dumnealui în diverse momente, mai ales atunci când poveștile clienților mă pun în dificultate – adică nu știu ce atitudine să adopt.
Clienții care vin la psiholog nu sunt neapărat cu probleme sau cu stil de viață creștinesc. Dar e adevărat și faptul că am și clienți care sunt oameni de credință, apropiați de un duhovnic, care vin cu aceleași probleme ca și ceilalți. Oamenii sunt oameni, la toate nivelurile și în toate direcțiile. Grija mea este să abordez persoana din fața mea cât mai corect. Nu pot filtra întotdeauna totul, dar sunt atentă măcar să am direcția principală în acord cu principiile creștine.
În ceea ce privește clienții care au duhovnic, întotdeauna iau în considerare ce spune acesta și încerc să mă aliniez. Uneori e nevoie de o temporizare: ceea ce spune duhovnicul este un obiectiv important, dar împreună căutăm pașii concreți pentru a ajunge acolo. Alteori, din dialogul nostru apar aspecte despre care îi întreb direct: „Ai vorbit despre asta cu părintele duhovnic?”. Uneori răspunsul este „da”, alteori „nu, nici nu m-am gândit”. Atunci îi îndemn: „Mergi și vorbește, e nevoie să discuți asta și cu duhovnicul”.
– Urmați un master la Teologie. Ce ne puteți spune despre decizia aceasta?
Ceea ce am povestit mai devreme este motivația principală pentru care am ales să urmez acest program de master. Simțeam nevoia de criterii de discernământ care să-mi fie mai la îndemână în diverse situații. Sunt foarte multe aspecte, nu doar legate de modul în care relaționez cu oamenii și clienții, dar și de noțiuni teologice. Adevărul este că avem o credință extrem de complexă și cred că este important ca și noi, psihologii care mergem pe această direcție, să dobândim mai multe noțiuni de teologie și de dogmă. Asta te ajută să te orientezi mai repede într-o situație și să ai certitudinea că ceea ce spui sau faci este în acord cu principiile creștine.
– Ce s-a schimbat de când a apărut proiectul Hristocentric și de când s-a vorbit răspicat despre nevoia unei împreună-lucrări între psihologie și teologie?
Pentru mine, a crescut semnificativ speranța că aceste două domenii se pot apropia și pot lucra împreună. Cât am participat la seminarii și alte cursuri sau conferințe, toate au fost instructive și utile pentru această nevoie pe care o simțeam demult. Îmi place ideea că suntem în proces de a construi o altfel de comunitate.
– Referitor la nevoile pe care le întâmpinați în cabinet, cum ar putea să ajute Hristocentric?
Probabil că, dincolo de partea mea personală de îmbogățire a cunoștințelor, ar fi foarte interesant dacă s-ar organiza cursuri sau formări dedicate. Dar, mai ales, această rețea de specialiști mi se pare o resursă extrem de importantă, ca resursă ce ar putea fi accesată oricând. Și eu știu cât de valoroasă este partea aceasta a colaborării și a sprijinului între specialiști.
– Pe 6 octombrie va avea loc întâlnirea Hristocentric de la București, o întâlnire foarte importantă. Care sunt așteptările și ce doriți să se realizeze pe mai departe?
Îmi doresc să începem să aprofundăm construirea rețelei de relații. Să ne cunoaștem mai bine, să comunicăm mai mult, să știm mai multe unii despre ceilalți în această împreună-lucrare. A celor două domenii, aș zice, dar sunt mai multe, pentru că pe lângă teologi și psihologi, suntem și biologi, neurologi, medici din diferite specialități. Deci sunt mai multe părți implicate și de aceea ar fi interesante și niște workshop-uri, ceva interactiv, astfel încât să putem să ne cunoaștem între noi mai activ.
– În loc de final, aveți un mesaj pentru colegii din Hristocentric?
Cu Dumnezeu înainte! Este nevoie de multă speranță, de răbdare și deschidere pe un teritoriu încă nestrăbătut. Dar drumul îl construim noi. Aceasta mi se pare important: perspectiva că noi suntem cei care construim acest drum – cu ajutorul lui Dumnezeu, desigur. E nevoie de mobilizarea noastră.
