„Trăim într-un veac de maximă dezvoltare a științei Psihologiei, deodată cu o stare de fragilizare emoțională a omului” – în dialog cu PS Benedict Vesa, Episcopul Sălajului
Interviu cu Preasfințitul Benedict, Episcopul Sălajului, despre relația dintre psihologie și duhovnicie, dar și despre necesitatea proiectului Hristocentric.
– Din perspectiva Părinților Bisericii, cum se raportează dimensiunea psihologică a omului la cea duhovnicească? Putem vorbi de o complementaritate, mai ales astăzi, când psihologia modernă redescoperă multe dintre intuițiile spirituale ale tradiției patristice?
În tradiția veche filocalică se vorbește despre trei stadii ale urcușului spiritual: trupesc, cu referire la asceza exterioară, sufletesc, care vizează disciplina minții, mai ales, și cel duhovnicesc, în care lucrarea Harului este cea preponderentă. Cea de-a doua etapă cuprinde lucrarea de curățire a minții și, de aici, efectele emoționale ale acesteia. În termeni generici, dar inexacți, uneori se vorbește despre crize spirituale sau de experiențe spirituale dar, de fapt, acestea se pot asocia, mai degrabă, etapei sufletești, intermediare.
Aici se vădesc rolul Psihologiei, dar și șansa Teologiei de a apela la această nouă știință care poate să aducă un plus de înțelegere și soluții corespunzătoare pentru probleme specifice, dar și mai multă claritate pentru stări numite impropriu spirituale, mai degrabă, de tip emoțional. Părinții sunt atenți la aceste detalii, chiar dacă nu folosesc un limbaj tehnic precum cel de astăzi. Doar pentru omul modern, autosuficient, dar și lipsit de statornicie și limpezime, poate să existe per se o teamă de apropiere dintre cele două perspective, de altfel, complementare, așa cum se și poate argumenta.
– În contextul crizelor interioare contemporane – depresie, anxietate, tulburări de identitate – cum vedeți întâlnirea dintre psihoterapie și Taina Spovedaniei? Care sunt granițele și cum se pot respecta fără a se exclude reciproc?
Psihologia este o știință umanistă, în termeni orizontali, cu granițe specifice, însă foarte dezvoltată în cunoașterea trăirilor emoționale, fie în cheie negativă – ca disfuncționalitate, fie pozitivă – ca stare de bine, dezvoltare personală etc. Colocviul, ca terapie prin care se încearcă ordonarea minții, dar și intervenția de tip argumentare rațională în cazul unor experiențe emoționale – traume, răni, dureri, stări depresive, frici, tulburări de identitate – sau prin alte metode, mijloace, aduc un plus de așezare și de echilibru în viața omului.
Parțial acum sau altcândva mai mult, lucrul acesta se întâmpla și în Spovedanie. Graba, disponibilitatea redusă sau o anumită neînțelegere a lucrurilor au mutat accentul dinspre Spovedanie înspre terapie psihologică. Dar, oricum, lucrul acesta se întâmplă și spre binele omului. Teologia, așadar, trebuie să accepte acest lucru și să nu se panicheze. Însă, în același timp, este nevoie de înțelegere și din partea Psihologiei vizavi de ceea ce se întâmplă în plus în Taina Spovedaniei: lucrarea Harului care vindecă răni, iartă poveri și imprimă curaj. Stările sufletești sunt ameliorate în psihoterapie, însă vindecarea ne este dată prin apel la lucrarea Harului, ca iertare, asumare și îndreptare. Atâta timp cât cele două își respectă limitele și pornesc de la premise comune, antropologice și teologice, pot funcționa împreună într-un tandem cu roade.
– Akedia, tristețea, lupta cu gândurile – teme fundamentale întâlnite în gândirea și teologia Părinților pustiei – pot fi traduse pentru omul contemporan prin termeni psihologici? Cum putem face ca limbajul filocalic și cel științific să dialogheze?
Cum spuneam, la Părinți nu găsim neapărat un limbaj tehnic în sensul propriu, de vreme ce nu au avut preocuparea asta. Cu toate acestea, stările în discuție sunt limpede indicate, descrise, analizate, sugerând, în cele din urmă, „terapii duhovnicești”. Viziunea lor era una integrativă. Tristețea și akedia sunt două dintre patimile de căpătâi în tradiția ascetică evagriană sau la Sfântul Ioan Casian, cei doi care s-au ocupat sistematic de această zonă.
Dar nu lipsesc nici la Sfântul Grigorie cel Mare. Mai sunt numite „gânduri sau duhuri ale răutății”. Acești autori, pornind de la tradiția monahală egipteană, vorbesc despre cauzele acestora, forme de manifestare, terapie, contraindicații sau nevoia de prudență, dar și despre susținere și însoțire. Iar lupta cu gândurile este una dintre temele predilecte în tradiția filocalică, mai ales legat de curăția minții sau etapa sufletească, respectiv iluminarea. Curăția trupească merge în tandem cu disciplina minții. Chiar dacă limbajul poate fi diferit de cel folosit în Psihologie, poate fi ușor asociat cu acesta la nivel de conținut, concept, forme de manifestare sau terapie.
– Preasfinția Voastră ați mai vorbit despre necesitatea Proiectului Hristocentric și chiar ați și susținut unul dintre primele Cursuri duhovnicești pentru specialiștii în sănătate mintală ale acestui proiect. Cum ar trebui să se concretizeze Hristocentric în viața Bisericii și în societate?
În primul rând, întâlnirea dintre reprezentanții celor două domenii este un pas necesar și esențial, și este foarte frumos că se întâmplă. În al doilea rând, dialogul dintre aceștia poate să ne conducă la un teren comun de comunicare și colaborare. Avem nevoie unii de ceilalți, de vreme ce problemele de natură emoțională sunt atât de variate – dar și resursele sunt pe măsură. Socotesc că trăim într-un veac de maximă dezvoltare a științei Psihologiei, deodată cu o stare de fragilizare emoțională a omului. În plan practic, dialogul dintre un psihoterapeut și un preot al Bisericii este de maximă utilitate, cu condiția ca premisele antropologice să fie comune, de origine biblică.
Dar, în același timp, susținem mult și o pregătire în zona Psihologiei a preoților, pentru o mai bună înțelegere a realității, pentru o intervenție mai completă în diverse situații, dar și pentru nevoia unei deschideri către resurse noi și necesare abordării integrale a celor în nevoie. Așadar, socotim potrivit organizarea de cursuri comune între psihologi și teologi, preoți. Colocvii de intervenție pastorală, simpozioane interdisciplinare și, în general, un dialog permanent între cele două zone de abordare prin reprezentanții acestora.
– Care este importanța creării unei comunități interdisciplinare – preoți, teologi, psihologi, psihiatri, neurologi – care să colaboreze în jurul lui Hristos pentru vindecarea integrală a omului?
Se cere, din capul locului, observarea modului în care Dumnezeu ne pune alături prin daruri, slujiri și lucrări variate, adică competențe diferite. Însă toate, la un loc, puse în slujba omului. Se întâmplă la timpul prezent o dezvoltare fără precedent a acestor științe socio-umane. Tocmai de aceea, perspectiva contemporană este una integrativă, pentru o mai bună înțelegere a complexității structurii și funcționării omului. Altădată, aceste științe se străduiau cu încăpățânare să își dovedească autosuficiența, însă acum perspectiva este mai degrabă de colaborare.
Puține lucruri se pot spune despre om – mai multe la nivel fiziologic și unele la nivel emoțional, însă, în zona spirituală, foarte puține. Toate aceste științe, de principiu, acceptă cele trei componente structurale sau, mai degrabă stări ori etape omenești menționate mai devreme. De aceea, și mai mult se vede nevoia de conlucrarea dintre aceste științe așezate în slujba omului pe modelul „together” față de cel vechi, de tipul „against”...
– Care considerați că sunt relevanța și impactul unei autentice asumări a valorilor creștine în societatea contemporană, în mod special în domeniul sănătății mintale, unde specialiștii sunt chemați să răspundă unei nevoi crescânde de sprijin și susținere a persoanei?
Pentru orice colaborare între științe se cere o antropologie creștină care îl vede pe om într-o formă echilibrată și realistă – ființă ieșită din mâna lui Dumnezeu, „bună foarte”, însă acum într-o stare căzută, care are nevoie de îndreptare. Această premisă ne așază confortabil la o masă rotundă și ne ajută la o apropiere autentică de om. De aici izvorăsc și celelalte premise în ceea ce privește îngrijirea și dobândirea sănătății mintale.
Învățătura filocalică vorbește, alături de tămăduirea trupească, și de disciplina minții, pentru o funcționare echilibrată a omului dar, mai ales, de legătura cu realitățile dumnezeiești care-l ajută pe om să se vadă pe sine complet. Fără ancorarea în Absolut, omul nu poate să capete confortul lăuntric și liniștea minții, de vreme ce s-ar vedea pe sine mai puțin decât este. Nostalgia identității sale originare îl face să se simtă bine doar atunci când target-ul său țintește la maximul posibil. Fără componenta credinței și a elementului religios, omul va fi mereu incomplet, adică o ființă nefericită și bolnavă.
– Cum poate fi evitat riscul ca un astfel de proiect să devină o simplă „platformă academică”, scopul declarat fiind acela de a se manifesta ca o lucrare vie, pastorală și cu impact real asupra oamenilor?
Se cere o asumare reală din partea membrilor, implicare organizată, necesitatea unui feedback la răstimpuri scurte. Socotesc că ar fi de maximă importanță realizarea unei liste de proiecte, activități, întâlniri de tipul „to do list”, care să fie prezentate la următoarele întâlniri în termeni de rezultate, dificultăți și perspective, în diferite geografii culturale și pastorale. Dar și o formare permanentă prin accesul la conferințe, cursuri sau lecturi utile pentru dezvoltare de competențe atât personale, cât și organizaționale.
– Pentru tineri, care resimt adesea lipsa unui limbaj viu și coerent între credință și știință, cum poate fi acest proiect cu un titlu atât de sugestiv – Hristocentric – un răspuns convingător și eliberator, dar și un instrument ce Îl poate face mai prezent pe Hristos în viața acestora?
Dialogul și deschiderea Bisericii față de știință, mai ales, în legătură cu trăirile lor emoționale, în cazul unor experiențe complexe în viața lor, înseamnă crearea unui context, unor punți prin care să se apropie și de sursele spirituale pentru ceea ce ei experimentează. Ei caută să-și îmbunătățească calitativ viața și să-și umple golul pornind de la diverse oferte, programe ce vin dinspre științele vremii, însă destul de des ajung și la zona duhovnicească, cea care poate să-i rotunjească în legătură cu toate căutările lor. Dialogul cu științele trebuie să se facă fără complexe, însă și cu o doză serioasă de smerenie, de altfel necesară pentru o bună colaborare pentru om și în dragul acestuia.
– Dacă ar fi să exprimați într-o frază esența Proiectului Hristocentric, care ar fi aceea?
Aș folosi câțiva termeni sugestivi: întâlnire, platformă, colaborare într-o nouă abordare de tip integrativ, modernă și necesară, sub inspirația Duhului care updatează și reconfigurează realități, în funcție de nevoile vremii.
– Care este mesajul Preasfinției Voastre pentru cei care, aflați între psihologie și duhovnicie, între știință și credință, caută astăzi un sens și un drum comun spre vindecare și plenitudine, dar și pentru cei care ar dori să participe la conferința Națională a Proiectului Hristocentric din 6 octombrie, care va avea loc la Palatul Patriarhiei din București?
Să fie curajoși, să cerceteze, să participe, să nu se mulțumească cu puțin, să întrebe și, neapărat să nu piardă această șansă de a fi parte dintr-un grup activ și plin de resurse. A avea capacitatea de a vedea o realitate din perspective diferite este un mare plus pentru o înțelegere mai exactă. Se cere în Biserică participare activă, fiecare cu darul și rolul său, în slujba celui în nevoie. Acum este momentul unei proprii „activări”, pornind de la locul nostru specific în trupul mare al Bisericii și al lumii.
