„Miza este duhul în care se produce acest proiect și felul în care oamenii se regăsesc în el” – în dialog cu părintele Răzvan Ionescu

Interviu cu preotul Răzvan Ionescu, unul dintre membrii fondatori ai proiectului Hristocentric, prodecan al Centrului Ortodox de Studii și Cercetări „Dumitru Stăniloae” din Paris, coordonator al Direcției „Teologie ortodoxă și știință”, preot paroh al parohiei ortodoxe române „Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva” din Paris.

„Dăruiește o carte de Crăciun” – o inițiativă Hristocentric pentru formarea tinerilor în duhul întâlnirii dintre credință și știință

Sărbătoarea Nașterii Domnului ne cheamă să privim dincolo de noi înșine și să aducem lumină în viața celor de lângă noi. Anul acesta, Hristocentric lansează campania „Dăruiește o carte de Crăciun”, un demers prin care dorim să sprijinim formarea tinerilor care se pregătesc să înțeleagă și să însoțească suferința sufletească a oamenilor: psihologi, psihiatri, teologi, asistenți sociali, consilieri sau studenți în neuroștiințe și alte domenii vocaționale.

Date care demontează prejudecățile față de colaborarea dintre specialiștii în sănătate mintală și preoți – în dialog cu Prof. Univ. Dr. Adrian Opre

Interviu cu Prof. Univ. Dr. Adrian Opre, decan al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației la Universitatea „Babeș Bolyai”, în contextul prezentării extinse, în premieră publică, a rezultatelor cercetării privind colaborarea dintre preoți, psihologi, medici psihiatri și neurologi. Întâlnirea va fi organizată în format hibrid – atât online, cât și fizic, la Cluj-Napoca – joi, 18 decembrie, de la ora 19.00, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă.

„Preotul duhovnic și specialistul în sănătate mintală nu lucrează în direcţii opuse sau concurente, ci complementare” – PF Daniel

„Experiența pastorală arată că preotul duhovnic și specialistul în sănătate mintală nu lucrează în direcţii opuse sau concurente, ci complementare. Ambii slujesc vindecării persoanei umane, fiecare potrivit pregătirii şi vocației sale”, a transmis luni Părintele Patriarh Daniel prin PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, cu prilejul Conferinței Naționale a proiectului Hristocentric, ce are loc la Palatul Patriarhiei.

„Dumnezeu ne cheamă pe toți să-i slujim și pe ceilalți” – în dialog cu Ramona Buruiană, responsabil de strângerea de fonduri pentru Hristocentric

Interviu cu Ramona Buruiană, mamă a trei copii, licențiată în Limbi și Literaturi Străine la Universitatea București, absolventă a unor programe de pregătire în audit, financiar-contabilitate și consultanță în afaceri în Marea Britanie și Statele Unite. În cadrul Hristocentric, a decis să se implice în strângerea de fonduri pentru acest proiect.